REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Mar., 6 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6813
20.4° Constanța Marți, 6 August 2024 Anul XX Nr. 6813
 

Deținutul care nu s-a mai prezentat la penitenciar are cazierul plin

Deținutul care nu s-a mai prezentat la penitenciar are cazierul plin

Virgil STOIAN 6 august 2024 | 00:00 344

Ivăncescu Gheorghe, de 34 de ani, a „uitat” să se întoarcă în Penitenciarul Poarta Albă după o permisie de 24 de ore. Bărbatul a pus în alertă toate forțele de ordine din Constanța, care s-au mobilizat să îl prindă. Într-un final, acesta a fost prins în jurul orei 19:30, de către un echipaj mixt format din polițiști și jandarmi, pe raza stațiunii Neptun, județul Constanța, în timp ce se plimba în proximitatea căii ferate. Pe lângă pedeapsa pe care o avea de ispășit, acesta riscă acum încă 3 ani de închisoare. Ivăncescu Gheorghe are un trecut infracțional destul de bogat, fiind condamnat de 2 ori pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, o dată pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat dar și pentru furt calificat.

Detinutul care  nu s-a mai prezentat la penitenciar are cazierul plin Ivăncescu Gheorghe

Ivăncescu Gheorghe a condus un moped, neînmatriculat, fără a avea permis de conducere, având o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, prin Pecineaga. Din nefericire pentru el, a lovit un autoturism, căruia nu i-a acordat prioritate, fiind proiectat peste maşină, lovindu-se la nivelul coastelor. Potrivit propriilor declarații, acesta consumase 5-4 litri de bere. După contopirea tuturor pedepselor, Ivăncescu Gheorghe s-a ales cu 5 ani și 7 luni de închisoare. Din nefericire pentru el, pedeapsa o să crească după tentativa nereușită de „evadare”.

Detinutul care  nu s-a mai prezentat la penitenciar are cazierul plin Bărbatul prins polițiști

Ce spune IPJ

„La data de 5 august a.c., în jurul orei 14.00, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost sesizat, de către Penitenciarul Poarta Albă, cu privire la faptul că o persoană aflată în executarea pedepsei nu ar fi revenit din permisiunea ieșirii din penitenciar, care i-ar fi fost acordată în perioada 4 august a.c., ora 12.00 – 5 august a.c., ora 12.00.

Bărbatul se numește IVĂNCESCU GHEORGHE, are 33 de ani și executa în regim semideschis o pedeapsă de 5 ani și 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a dispus măsuri specifice pentru căutarea și depistarea persoanei în cauză.

Cetățenii sunt rugați ca, în cazul în care observă această persoană, să apeleze numărul de urgență 112“, au transmis reprezentanții IPJ.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
e bine că nu e gol stii ce zic atunci era problema așa e pă ele bine de tot duduie
0
0
seamănă toți 4 !
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303