REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.8° Constanța Joi, 3 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6871
12.8° Constanța Joi, 3 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6871
 

Dezaxatul care a încercat să „cumpere“ o minoră a fost condamnat

Dezaxatul care a încercat să „cumpere“ o minoră a fost condamnat

Virgil STOIAN 6 iunie 2024 | 00:00 1536

Gagea Gheorghe, din Iași, în vârstă de 54 de ani, a fost trimis în judecată după ce a încercat să agreseze sexual o minoră, în localitatea Movilița, din Constanța. Inițial, bărbatul a încercat să îi ofere minorei 2 lei iar după refuzul acesteia, a încercat să o mângâie, minora reușind să fugă.

Dezaxatul care a incercat sa „cumpere“ o minora a fost condamnatGagea Gheorghe

Potrivit rechizitoriului, Gheorghe Gagea, în vârstă de 54 de ani, din  comuna Șipote, județul Iași, aflându-se la intersecția străzilor Eroilor cu Trandafirului din localitatea Movilița, jud. Constanţa, a abordat-o pe minora O.A.P. încercând  să-i ofere suma de 2 lei pentru a-l însoți într-o direcție necunoscută, însă, după ce minora a refuzat să primească suma de bani, a apucat-o de un sân, strângând-o, a mângâiat-o pe faţă, iar când aceasta a încercat să plece, a tras-o de păr şi a apucat-o de braţ, în încercarea de a o reţine, însă minora a reuşit să fugă.

Obsedatul sexual a fost condamnat

Magistrații din cadrul Judecătoriei Medgidia au decis condamnarea lui Gagea Gheorghe la 3 ani de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Sentința nu este definitivă, urmând a se judeca apelul.

Dezaxatul care a incercat sa „cumpere“ o minora a fost condamnat

Ce spune minuta

„În baza art. 219 alin. 1 și 2 lit. c) din Codul penal dispune condamnarea inculpatului G G la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală (faptă din 22.05.2023), cu executare în regim de detenție conform art. 60 Cod penal. În baza art. 67 alin. 2 din Codul penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, h, n și o din Codul penal, interzice inculpatului, pe o perioadă de 4 ani, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi:  de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,  de a fi tutore sau curator, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, de a comunica cu victima (persoana vătămată O.A.P.), ori de a se apropia de această persoană,  de a se apropia de locuința, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, la o distanță mai mică de 200 m de persoana vătămată O.A.P“, potrivit minutei judecătorești.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
4721674622
5/49
2412151840
joker
18175371515