Dezbatere publică: preţul gigacaloriei şi de ce vrea Consiliul Local să preia CET-ul
Dezbatere publică: preţul gigacaloriei şi de ce vrea Consiliul Local să preia CET-ul
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestForţa Civică - organizaţia Constanţa a organizat duminică o dezbatere cu tema "Gigacaloria - boală sau blestem?". În absenţa reprezentanţilor Primăriei Constanţa sau ai RADET-ului, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi-au arătat nemulţumirea faţă de preţul gigacaloriei. Deputatul Dănuţ Culeţu, preşedintele FC Constanţa, a declarat, în acest context: "Fac un reproş public autorităţilor locale vizavi de faptul că oamenii nu sunt în temă cu intenţiile Consiliului Local şi viziunea asupra acestei preluări. De ce nu se face public demersul, să spună ce vor să facă cu CET-ul şi ce avantaje vor fi pentru populaţie. Dacă se procedează de maniera aceasta, fără să fie făcute dezbateri, este ca şi cum au ceva de ascuns!". Fostul consilier judeţean Mihai Petre, prezent la rândul său la dezbatere în calitate de analist politic, a oferit câteva soluţii politice, folosind "numai citate din USL": abrogarea ordonanţei 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, emisă de Guvernul condus de Emil Boc şi atât de hulită şi contestata de USL; aplicarea măsurilor din moţiunea simplă a USL "Căldura care îngheaţă România, regimul Băsescu-Boc", care a fost respinsă de Senat în timpul guvernării PDL. "Adică, dacă USL tot a plâns pe umărul românului când s-a scumpit gigacaloria şi a dat soluţii concrete pentru micşorarea sa, ia să vedem dacă şi fac ceva în sensul ăsta. Acum, când toată puterea e la ei...", a explicat Mihai Petre.
Rocsana CRISTEA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News