Diego Martinez este noul antrenor al echipei Espanyol
Diego Martinez este noul antrenor al echipei Espanyol
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAntrenorul Diego Martinez a fost numit la conducerea tehnică a echipei Espanyol, a anunţat, marţi, gruparea din Barcelona, informează marca.com, potrivit news.ro.
Martinez, 41 de ani, a mai antrenat ca principal pe Osasuna şi Granada. El îl înlocuieşte la Espanyol pe Luis Blanco, cel care a asigurat interimatul după demiterea lui Vicente Moreno.
Catalanii au lucrat câteva săptămâni pentru a-l aduce pe fostul antrenor al Granadei. El a fost, încă de la început, principalul obiectiv al conducerii clubului, care consideră că are profilul ideal pentru a schimba echipa şi pentru a putea lupta pentru obiective mai ambiţioase.
Diego Martínez se va întoarce astfel în LaLiga după un sezon şi după perioada petrecută la Granada, pe care a reuşit să o ducă din Segunda Division până în sferturile de finală ale Europa League. Vara trecută, el şi-a luat un an sabatic pentru a-şi încheia pregătirea în Premier League.
Deşi intenţia directorilor catalani a fost de a încheia angajarea lui săptămâna trecută, negocierile au fost amânate câteva zile. Antrenorul galician s-a aflat şi în atenţia cluburilor FC Sevilla şi Valencia, dar a preferat proiectul Espanyol, club patronat de omul de afaceri chinez Chen Yansheng.
Espanyol a terminat sezonul pe locul 14, la egalitate de puncte, 42, cu Rayo Vallecano şi Elche, de pe locurile 12-13.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News