REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

DIICOT dă o lovitură dură mafiei care acționează la frontiera cu Ucraina

DIICOT dă o lovitură dură mafiei care acționează la frontiera cu Ucraina

Mariana MURAT 22 septembrie 2023 | 17:18 1012

Procurorii DIICOT au reţinut 13 persoane în urma percheziţiilor realizate în şase judeţe, într-un dosar de contrabandă cu ţigări, iar alte cinci sunt cercetate sub control judiciar.

DIICOT da o lovitura dura mafiei care actioneaza la frontiera cu Ucraina
„La datele de 21 şi 22.09.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reţinerea a 13 inculpaţi şi măsura controlului judiciar faţă de alţi cinci, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, aderare la un grup infracţional organizat, contrabandă, contrabandă asimilată şi spălare a banilor”, se arată într-un comunicat DIICOT.

În urma celor 33 de percheziţii domiciliare, au fost identificate şi ridicate 2.558.380 ţigarete de diverse mărci având aplicate marcaje Duty Free sau timbre din ţări non-UE, sumele de aproximativ 40.000 lei, 610 euro şi 100 lire, înscrisuri olografe, alte documente, o copie a unei legitimaţii tip MAI, telefoane mobile, mai multe medii de stocare a datelor şi cartele SIM.

De asemenea, procurorii au indisponibilizat opt autovehicule de lux, trei autovehicule de transport şi un microbuz.

Facem precizarea că pe lângă bunurile enumerate anterior, în cursul investigaţiilor au mai fost descoperite şi ridicate din locaţiile percheziţionate aproximativ 10 milioane de ţigarete provenite din contrabandă. De asemenea, au fost realizate mai multe acţiuni de prindere în flagrant”, au mai precizat procurorii DIICOT.

Unsprezece persoane urmează să fie prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Peste 30 de percheziţii au avut loc joi dimineaţă în acest dosar, în Suceava şi în alte 5 judeţe din ţară, anunţă Poliţia de Frontieră.

La data de 21.09.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, pun în aplicare, pe raza judeţului Suceava, 5 din cele 33 de mandate de percheziţie domiciliară, efectuate alături de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor Economice ale Poliţiei Române, în judeţele Hunedoara, Maramureş, Teleorman Dolj şi Timiş, într-o cauză penală vizând săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, aderare la un grup infracţional organizat, contrabandă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată. De asemenea, poliţiştii de frontieră pun în aplicare mai multe mandate de aducere la audieri”, conform Poliţiei de Frontieră.

Pe parcursul activităţilor de procedură penală, poliţiştii de frontieră au desfăşurat acţiuni de monitorizare şi interceptare a transporturilor, precum şi percheziţii.

La sfârşitul anului 2022, pe teritoriul României s-a constituit un grup de criminalitate organizată transfrontalieră, cu arie de acţiune şi componenţă internaţională, format din cetăţeni ucraineni şi români, specializat în activităţi de comercializare şi transport a unor cantităţi importante de ţigarete, atât pe teritoriul României cât şi pe cel al Uniunii Europene.

Ţigările achiziţionate din Ucraina şi Republica Moldova, au fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării (cetăţeni ucraineni), fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (bomboane, dulciuri etc.), iar după introducerea în România, transportate către depozite intermediare (deţinute de membrii grupării care se ocupau de comercializarea ţigaretelor), descărcate, reîncărcate în alte vehicule şi transportate către alti clienţi, explică poliţiştii de frontieră.

Ţigaretele au fost introduse în România prin puncte de trecere a frontierei din judeţele Suceava şi Tulcea, fie cu titlu de import, sub paravanul altor mărfuri legal transportate destinate unor societăţi din România, fie în regim de tranzit către ţări din afara spaţiului comunitar, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sata cu contrabanda de tigari,este veche, scrie si in dosarele de pensionare ale politistilor de frontiera si a celor de la dna. acum, spune gura tirgului, se face la greu contrabanda cu cereale si oleoagenoase. sint revindute ca romanesti. vad ca n-a murit nimeni, ca au pesticide, etc.....
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510