REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Dinamo Bucureşti va avea un stadion nou de 25.000 de locuri, construit cu 170 de milioane de euro

Dinamo Bucureşti va avea un stadion nou de 25.000 de locuri, construit cu 170 de milioane de euro

Andreea CONDURACHE 21 martie 2024 | 16:46 528

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei arene multifuncţionale, al cărei beneficiar va fi Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti. Arena va avea peste 25.000 de locuri, scrie News.ro

Dinamo Bucuresti va avea un stadion nou de 25.000 de locuri, construit cu 170 de milioane de euro

Obiectivul va dispune, pe lângă stadion, de spaţii complementare pentru sport (săli de box cu trei ringuri, de haltere, de judo, de lupte, de gimnastică, de fitness şi de scrimă), vestiare şi spaţii conexe pentru personal, pentru cantonamente, pentru spectatori, pentru presă, transmisii TV, depozitări şi alte spaţii tehnice aferente întreţinerii clădirii, dotări sanitare şi facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii.

Arena stadionului va avea 25.059 de locuri, iar stadionul va fi dimensionat în conformitate cu cerinţele aplicabile prin regulamentul de acreditare UEFA pentru nivelul 4, îndeplinind inclusiv exigenţele superioare acestui standard.

Prin proiect, se prevede şi realizarea unui spaţiu expoziţional, care va găzdui evenimente culturale, expoziţii temporare, precum şi o expoziţie permanentă în care vor fi expuse trofeele clubului, precum şi a unui heliport în vederea aterizării aeronavelor SMURD, cu acces către Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Suprafaţa desfăşurată totală a arenei este de 66.716 mp, durata de execuţie este de 25 luni, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la suma de 854.573.000 lei (827.893.000 lei, valoare finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social derulat de Compania Naţională de Investiţii, şi 26.680.000 lei, valoare finanţată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti), conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510