REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.8° Constanța Mar., 6 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6813
23.8° Constanța Marți, 6 August 2024 Anul XX Nr. 6813
 

Dior reinterpretează în cheie modernă stiluri din anii 1950 la Săptămâna Modei de la Paris

Dior reinterpretează în cheie modernă stiluri din anii 1950 la Săptămâna Modei de la Paris

Valentina CAMARA 3 martie 2023 | 00:00 200

Creatoarea Dior Maria Grazia Chiuri a plonjat în arhivele anilor 1950 şi a propus o reinterpretare modernă a principalele ţinute feminine din epocă cu prilejul prezentării, marţi, a colecţiei de toamnă pentru femei a celebrei case de modă franceze, informează Reuters.

Dior reinterpreteaza in cheie moderna stiluri din anii 1950 la Saptamana Modei de la Paris

Modelele au defilat pe un podium impozant, într-o atmosferă fantastică, îmbrăcate în ţinute familiare - cămăşi elegante cu mâneci scurte încheiate cu nasturi asortate cu fuste lungi, rochii-bustieră, cardigane lejere şi jachete scurte - în culori întunecate şi cu imprimeuri florale stilizate.

Chiuri a atenuat linia sacourilor şi a folosit materiale ţesute cu fir metalic pentru a oferi o textură nouă, plisată, rochiilor cu croială clasică - împingând stilurile către o direcţie sportivă pentru ţinutele de zi.

Ţinutele au fost accesorizate cu perle, mănuşi şi bentiţe groase de culoare neagră legate într-o fundă.

Chiuri a dorit să adauge o notă pariziană perioadei evocate, asociate deseori cu producţiile americane de la Hollywood.

''Era foarte diferită situaţia în Europa faţă de Statele Unite'', a declarat creatoarea pentru Reuters, precizând că femeile care au servit drept inspiraţie pentru această colecţie - sora lui Christian Dior, Catherine Dior, precum şi cântăreţele franceze Edith Piaf şi Juliette Greco - îşi reconstruiau vieţile după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Parada a debutat pe sonorităţile melancolice ale unei muzici de orgă.

Modele au defilat dedesubtul unui decor masiv, suspendat, reprezentând tentacule şi bulbi ornate cu modele croşetate manual, ciucuri, paiete şi pene, instalat într-un un cort montat în Grădinile Tuileries.

Artista portugheză Joana Vasconcelos, autoarea decorului, şi-a descris creaţiile asemenea unei flori abstracte, care formează ''o grădină magică ruptă dintr-o altă lume, o altă dimensiune''.

 ''Este destul de inedit pentru lumea artistică contemporană să aibă o astfel de conexiune cu lumea modei'', a spus ea, adăugând că spectacolul a conferit o notă de intimitate artei sale monumentale.

Desfăşurat în cea de-a doua zi a Săptămânii Modei de la Paris, defilarea a atras numeroşi fani dornici să-şi zărească vedetele preferate, printre care cântăreaţa Kpop Jisoo şi actriţa Charlize Theron, care a stat în primul rând alături de membri ai familiei directorului executiv al LVMH, Bernard Arnault, potrivit agerpres.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303