Directorul de comunicare al NEVERSEA, revoltat după PELERINAJUL de la Șumuleu Ciuc
Directorul de comunicare al NEVERSEA, revoltat după PELERINAJUL de la Șumuleu Ciuc
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDirectorul de comunicare Untold și Neversea, Edy Chereji, este nemulțumit de faptul că autorităţile interzic evenimentele cu mai mult de 500 de persoane, dar permit pelerinaje cu zeci de mii de participanţi, precum cel de la Şumuleu Ciuc. Edy Chereji acuză autoritățile de ”dublă măsură” și este de părere că festivalurile precum Untold ar trebui permise începând cu luna august.
”Încep postarea prin a va spune că nu am nimic cu Biserica. De fapt, cu nici o biserică. Foarte bine că se organizează pelerinaje. Nu e primul și nici nu va fi ultimul, pe timp de pandemie. Dar nu am cum să nu fiu deranjat de dublă măsură cu care ne tratează autoritățile.
Care e diferența, ca organizare, între pelerinajul de azi și un festival? Ai zice că e vorba tot de zeci de mii de oameni la un loc, tot aer liber, tot pandemie. Există, totuși, o diferență! Aceea că noi am propus că la evenimentele noastre ABSOLUT toți participanții să fie persoane vaccinate, testate sau care au trecut prin boală!
Dacă astfel de evenimente se pot organiza, azi, în luna mai, nu ar fi normal ca autoritățile să înțeleagă că evenimente serioase, organizate după norme dovedite științific, care reduc spre zero riscurile de transmitere Covid-19, ar trebui permise măcar începând cu luna august?
Nu e revoltător pentru noi, cei care venim cu cele mai riguroase norme și soluții, plătim taxe și impozite, să fim restricţionaţi pe motiv că încă nu este sigur să organizezi evenimente cu mai mult de 500 de persoane, dar în același timp să stăm și să ne uităm la imagini cu zeci de mii de oameni, participând la un pelerinaj?
Toată lumea are dreptul la normalitate! Și vă garantez că nu suntem două tabere. Sunt mulți tineri care merg la biserică precum și la concerte! Dacă sunt responsabili, se vaccinează, se testează, de ce îi legați la un ochi și le astupaţi o ureche?", a transmis directorul de comunicare Untold pe pagina personală de Facebook, conform știripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News