Directorul FBI, tur de forță la București. Întâlnire cu procurorul general, șefii DNA și DIICOT
Directorul FBI, tur de forță la București. Întâlnire cu procurorul general, șefii DNA și DIICOT
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDirector al Biroului Federal de Investigații (FBI) încă din august 2017, Christopher A. Wray a făcut un tur de forță la București.
El s-a întâlnit la Ministerul Public cu procurorul general al României, dar și cu șefii principalelor direcții DIICOT, pe de o parte, dar și Direcția Națională Anticorupție și a discutat despre cooperarea dintre autoritățile judiciare de la București și Biroul Federal de Investigații din Statele Unite ale Americii, mai ales că între aceste instituții există deja o cooperare.
S-a ajuns la o înțelegere, cel puțin în cazul Direcției Naționale Anticorupție
Șeful DNA, Marius Voineag, a ajuns la o înțelegere cu șeful FBI, prin care, pe de o parte, să existe o cooperare în materia schimbului de informații, câtă vreme se știe, agenții FBI există în întreaga lume, iar informațiile obținute de aceștia pot contribui la rezolvarea unor dosare de mare corupție instrumentate de DNA.
Pe de altă parte, ofițeri de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție ar urma să fie școliți de agenții FBI în Statele Unite.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News