Directorul general adjunct al Poştei Române preia şefia companiei
Directorul general adjunct al Poştei Române preia şefia companiei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOvidiu Ioan Secară, director general adjunct la Poşta Română, va prelua şefia companiei, după demisia Elenei Petraşcu din funcţia de director general, a anunţat, vineri, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
"Având în vedere renunţarea doamnei Elena Petraşcu la mandatul de director general al Companiei Naţionale Poşta Română SA, începând cu data de 15 februarie 2018, vă informăm că atribuţiile acesteia vor fi preluate de directorul director general adjunct al operatorului naţional de servicii poştale şi curierat, domnul Ovidiu Ioan Secară. Această decizie a fost luată prin votul membrilor Consiliul de Administraţie al companiei", se arată într-un comunicat al MCSI, scrie AGERPRES.
Reprezentanţii MCSI susţin că noile modificări în structura de conducere a Poştei Române nu vor afecta activitatea operatorului poştal.
Elena Petraşcu, director general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), şi-a anunţat joi demisia din funcţie, în Consiliul de Administraţie, după patru luni de la numire. Petraşcu a fost numită director general interimar al CNPR, în data de 4 octombrie 2017, iar începând de joi a fost numită secretar general la Ministerul Transporturilor, decizie publicată în Monitorul Oficial.
"Începând cu luna octombrie a anului 2017 am acceptat să preiau atribuţiile funcţiei de director general al Companiei Naţionale Poşta Română. Încă de la început am precizat că voi ocupa această funcţie cu titlul interimar. Astăzi (joi, 15 februarie 2018, n.r.), a sosit momentul să îmi iau rămas bun de la o echipă în care am foarte multă încredere, o echipă cu care am reparat, am construit şi am dezvoltat această companie. Dacă ar fi să aleg două cuvinte care să rezume ceea ce am făcut, împreună, pentru companie, în aceste 4 luni, acestea ar fi transparenţă şi responsabilitate (...).", a declarat Elena Petraşcu.
Potrivit reprezentantei CNPR, compania este solvabilă şi stabilă, la momentul actual, iar indicatorii economici sunt pozitivi.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News