REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
29.4° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Dispar concediile medicale pentru Covid-19 plătite 100%

Dispar concediile medicale pentru Covid-19 plătite 100%

Virgil STOIAN 1 noiembrie 2023 | 11:59 1118

Concediile medicale pentru Covid-19, plătite 100%, vor dispărea din această toamnă. Decizia luată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Dispar concediile medicale pentru Covid-19 platite 100%

Foto cu caracter ilustrativ

Începând cu această toamnă, concediile medicale pentru pacienții infectați cu Covid-19, care erau plătite 100%, vor fi eliminate. Această decizie, luată de CNAS, ar avea la bază o ordonanță a Guvernului.Conform datelor oferite de Ministerul Sănătății, în cursul săptămânii precedente s-au raportat aproximativ 9.700 de infectări cu SARS-CoV-2. Au fost cu peste un sfert mai puține cazuri față de intervalul anterior. Bucureștiul și județele Timiș, Iași, Ilfov și Cluj cumulează 40% din totalul cazurilor diagnosticate. În toată această perioadă, alte 37 de decese la pacienți cu Covid-19 au fost înregistrate. Cele mai multe au fost în județele Vaslui, Bihor, Neamț, Olt și Teleorman.

În contextul în care pandemia și-a pierdut din gradul de gravitate, autoritățile au luat măsuri importante. Un medic de familie din Cluj a anunțat că, în urma unei ordonanţe de urgenţă emisă de Guvern săptămâna trecută, nu se mai acordă concedii medicale pentru pacienţii cu Covid-19 ca până acum, când se plătea 100%.   

Potrivit acestui cadru medical, concediul se acordă acum ca pentru o boală obișnuită pentru care remunerația este de 75%. ”Pentru pacienţii care suferă de Covid-19 modificările aduse de ordonanţa de urgenţă 88, apărută săptămâna trecută, încă nu avem clarificări, nu avem informaţii clare de la Casa de Asigurări de Sănătate. Noi am solicitat, în acest sens, aici, la Cluj, prin patronatul medicilor de familie, lămururi de la CJAS, să ştim cum se acordă aceste concedii. Am înţeles că în ţară câteva Case de Sănătate au înştiinţat deja medicii că din 24 octombrie nu se mai acordă pe stilul vechi, cum eram obişnuiţi, ci o să treacă pe boală obişnuită”, a declarat Mihai Mara, marţi seară, potrivit fanatik.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513