Distribuitorii de gaze vor transmite Departamentului pentru Energie liste cu consumatorii protejaţi
Distribuitorii de gaze vor transmite Departamentului pentru Energie liste cu consumatorii protejaţi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterestsursa foto: ziuaveche.ro
Distribuitorii de gaze şi transportatorul Transgaz Mediaş (TGN) vor transmite Departamentului pentru Energie, până la 15 noiembrie, o listă cu consumatorii de gaze protejaţi, a căror aprovizionare cu gaze nu poate fi sistată în nici o situaţie, potrivit unui proiect de act normativ. Scopul proiectului este garantarea securităţii aprovizionării cu gaze prin asigurarea funcţionării corecte şi continue a pieţei interne a gazelor naturale şi prin stabilirea unor măsuri excepţionale care urmează să fie puse în aplicare în cazul în care piaţa nu mai este în măsură să furnizeze cantităţile necesare de gaze, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern elaborat de Departamentul pentru Energie. În categoria consumatorilor protejaţi intră clienţii casnici, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice de drept public sau privat care îşi desfăşoară activitatea în domeniul sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale, hotelier şi alte facilităţi de cazare. Din aceeaşi categorie fac parte şi producătorii de energie termică destinată consumului clienţilor casnici şi instituţiilor publice, clienţii industriali, dar doar pentru acea cantitate de gaze necesară menţinerii integrităţii fizice a instalaţiilor exploatate şi/sau a securităţii mediului, şi clienţii industriali noi, pentru acea cantitate de gaze naturale necesară menţinerii integrităţii fizice a instalaţiilor exploatate şi/sau a securităţii mediului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News