Divizarea ELCEN s-a încheiat. Urmează fuziunea cu RADET
Divizarea ELCEN s-a încheiat. Urmează fuziunea cu RADET
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDivizarea producătorului de energie termică ELCEN s-a încheiat, părţi din patrimoniul acestuia fiind transferate către Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan, nou înfiinţate, societatea rămasă şi Electrocentrale Constanţa urmând să treacă la autorităţile locale şi să fuzioneze cu RADET.
"Procesul de divizare a fost finalizat marţi, 30 septembrie, când s-au înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti noile companii desprinse din ELCEN, precum şi Actul Constitutiv modificat al Electrocentrale Bucureşti. În urma divizării ELCEN, au rezultat trei societăţi: Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan", se arată într-un comunicat al ELCEN.
Astfel, statul român rămâne acţionar majoritar al Electrocentrale Bucureşti (97,51%) prin intermediul Departamentului pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei, în timp ce Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz, cu sediul în Mediaş, va deţine 2,49% din acţiuni.
În ceea ce priveşte cele două societăţi nou formate, statul român este unic acţionar al Electrocentrale Constanţa (100%) şi deţine 28,8% din titluri în cadrul Electrocentrale Titan, unde restul acţionarilor sunt Electrocentrale Grup (70,47%), respectiv Romgaz (0,73%).
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News