DJ Wanda, cerută în căsătorie pe plaja din Malibu. Cum arată inelul de logodnă
DJ Wanda, cerută în căsătorie pe plaja din Malibu. Cum arată inelul de logodnă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDJ Wanda şi Karl Katavich
DJ Wanda a fost cerută în căsătorie de iubitul său, australianul Karl Katavich, pe plaja din Malibu, în vacanța pe care a petrecut-o în Los Angeles, cu prilejul zilei ei de naștere. În curând, cei doi vor împlini un an de relație. DJ Wanda a primit un superb inel cu rubin, pe care australianul Karl, cu care locuiește în Londra, îl avea pregătit încă dinaintea vacanței în Statele Unite ale Americii.
“Am spus DA și sunt cea mai fericită. A fost cel mai frumos moment trăit vreodată. A fost locul perfect și momentul perfect!”, declară DJ Wanda. Karl a ales cu grijă inelul de logodnă, știind că Wandei îi plac rubinele. “Iubesc semnificația lor. Sunt un simbol al pasiunii, al protecției și prosperitătii”, spune DJ Wanda. Vedeta a împărtășit vestea și cu prietenii săi virtuali, anunțându-i printr-un mesaj emoționant: „Am pendulat până acum fără țintă, cu multe interese dar fără culori pe pânza vieții. Acum știu unde duce drumul meu și sunt foarte fericită. Am primit cel mai de neprețuit dar la care am visat dintotdeauna: iubirea. Pe plajă, în Malibu, Karl și-a dorit ca iubirea noastră să devină și mai puternică”, a scris vedeta pe pagina ei de Facebook.
DJ Wanda si Karl s-au cunoscut vara trecută prin intermediul unui prieten comun. Karl este australian, însă locuiește în Londra de 17 ani, oraș unde a dezvoltat cu succes afaceri în domeniul construcțiilor. Între timp, DJ Wanda și-a învățat logodnicul australian să gătească sarmale. Împreună locuiesc în capitala Marii Britanii, într-un cartier select, unde au case și vedete cunoscute, printre care Richard Gere, Gwen Stefani și Jamie Oliver. În Londra, Wanda este studentă la cea mai apreciată academie de tatuaje, UK Official Tattoo Academy, din Essex, avându-l ca mentor pe celebrul Alan Paul Lofts, unul din cei mai renumiți profesori de tatuaj din lume. DJ Wanda face și cursuri de desen la Londra.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News