Djokovic l-a învins pe Hurkacz la Turneul Campionilor, Sinner s-a calificat în semifinale
Djokovic l-a învins pe Hurkacz la Turneul Campionilor, Sinner s-a calificat în semifinale
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTenismanul sârb Novak Djokovic l-a învins pe polonezul Hubert Hurkacz, 7-6, 4-6, 6-1, într-un meci disputat joi în Grupa Verde a Turneului Campionilor (ATP Finals), rezultat în urma căruia italianul Jannik Sinner s-a calificat în semifinalele acestei competiţii ce are loc la Torino.
Novak Djokovic, liderul mondial, s-a impus după două ore şi 3 minute în duelul cu Hubert Hurkacz (9 ATP), dar mai are de aşteptat până va afla dacă se va califica în semifinale, notează AFP. În şase dueluri anterioare, sârbul l-a învins de fiecare dată pe polonez. Acesta l-a înlocuit la Turneul Campionilor pe grecul Stefanos Tsitsipas (6 ATP), care s-a retras din cauza unei accidentări.
Pierzând un set în faţa lui Hurkacz, Djokovic i-a oferit lui Jannik Sinner calificarea în semifinale, chiar înainte ca italianul, locul 4 ATP, să-l întâlnească joi pe danezul Holger Rune (8 ATP) în ultimul meci din grupă.
Dacă Sinner va pierde împotriva lui Rune, Djokovic, care a fost învins joi de italian, va fi eliminat.
Sârbul, în vârstă de 36 de ani, este deţinătorul recordului de titluri de Mare Şlem (24) şi a câştigat recent al 40-lea trofeu Masters 1.000, la turneul de Paris-Bercy.
Djokovic deţine recordul de victorii la Turneul Campionilor, şase, la egalitate cu elveţianul Roger Federer.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News