DNA cere pedeapsă maximă pentru Alina Bica
DNA cere pedeapsă maximă pentru Alina Bica
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn procuror de la DNA a cerut luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnarea la o pedeapsă maximă a fostei şefe a DIICOT Alina Bica, în cauza privind mita pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.
La ultimul termen al procesului, reprezentantul DNA a explicat că se impune majorarea condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare primită de Alina Bica la instanţa de fond, susţinând că acesteia trebuie să i se aplice o pedeapsă apropiată de maximul special prevăzut de lege, având în vedere că ea a săvârşit infracţiunile în calitate de magistrat cu funcţie de conducere.
Procurorul a cerut pedepse mai mari şi pentru ceilalţi doi inculpaţi din dosar - Horia Simu (4 ani închisoare cu executare în primă instanţă) şi fostul şef al ANAF Şerban Pop (5 ani închisoare cu executare).
Reprezentantul DNA a afirmat că cererea sa de majorare a pedepselor are în vedere circumstanţele în care cei trei inculpaţi au săvârşit faptele şi că aceştia sunt judecaţi şi în alte dosare.
Tot la acest termen, avocatul Alinei Bica, Doru Trăilă, a anunţat că a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi a unui alt procuror, pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.
În acest dosar, Alina Bica a fost condamnată de Instanţa supremă, în ianuarie 2017, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenţii pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu.
sursa: Agerpres
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News