REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.1° Constanța Vin., 26 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6802
20.1° Constanța Vineri, 26 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6802
 

Doi aleşi republicani cer FBI un document al cărui conţinut l-ar viza pe Joe Biden

Doi aleşi republicani cer FBI un document al cărui conţinut l-ar viza pe Joe Biden

A.F. 5 mai 2023 | 00:00 329

Doi aleşi republicani din Congresul SUA au cerut miercuri Biroului Federal de Investigaţii (FBI) să prezinte un document despre al cărui conţinut afirmă că ar 'prezenta o presupusă schemă infracţională' implicându-i pe Joe Biden şi un cetăţean străin, fără însă a face acuzaţii specifice la adresa preşedintelui american, relatează France Presse.

Doi alesi republicani cer FBI un document al carui continut l-ar viza pe Joe Biden

Documentul, datând din iunie 2020, prezintă informaţii ale unui avertizor de securitate cu privire la Joe Biden, de pe vremea când acesta era vicepreşedinte, şi un cetăţean străin, 'despre bani în schimbul unor decizii politice', susţin senatorul Chuck Grassley şi influentul preşedinte al unei comisii de anchetă parlamentară, James Comer, într-o scrisoare adresată poliţiei federale americane.

Cei doi aleşi republicani din Camera Reprezentanţilor, care au fost criticaţi în trecut pentru anchete oneroase, fără temei, care vizau înalţi responsabili democraţi, au dat FBI termen de o săptămână pentru a le transmite orice informaţie pertinentă.

'S-a spus că documentul conţine o descriere precisă a modului în care presupusa schemă infracţională a fost utilizată, precum şi obiectivul său', îi scriu cei doi directorului FBI, Christopher Wray, precum şi superiorului său ierarhic, ministrului justiţiei Merrick Garland.

După mai multe anchete ale republicanilor împotriva anturajului lui Joe Biden, citaţia de miercuri este prima care îl menţionează direct pe preşedintele american în exerciţiu, citează Agerpres.

Doi alesi republicani cer FBI un document al carui continut l-ar viza pe Joe Biden

'Poporul american are nevoie să ştie dacă preşedintele Biden a vândut Statele Unite ale Americii pentru a face bani', a declarat James Comer într-un comunicat, fără să ofere detalii cu privire la actele care ar putea fi potenţial reproşate preşedintelui democrat.

Casa Albă a reacţionat calificând ancheta drept un nou exemplu de tentativă a republicanilor de a-l ţinti pe preşedinte în scopuri politicianiste.

'De peste cinci ani, republicanii din Congres lansează atacuri nefondate şi motivate politic fără a oferi dovezi', a declarat Ian Sams, un purtător de cuvânt al lui Joe Biden.

'Ei preferă să recurgă la insinuări', a adăugat el, lăudând transparenţa situaţiei financiare a preşedintelui.

Republicanii din Camera Reprezentanţilor şi-au anunţat de mai demult intenţia de a inversa situaţia după ani de anchete penale şi civile la adresa lui Donald Trump.

În special a fost lansată o anchetă asupra retragerii haotice din Afganistan în 2021 sub preşedinţia lui Joe Biden, notează AFP.

Pentru democraţi, aceste anchete au ca scop să submineze presupusele abateri ilicite ale lui Donald Trump în timpul preşedinţiei sale între 2017 şi 2021, notează AFP.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436