REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.8° Constanța Sâm., 28 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6866
21.8° Constanța Sâmbătă, 28 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6866
 

Doi bărbați, arestați pentru furt calificat și distrugere

Doi bărbați, arestați pentru furt calificat și distrugere

Virgil STOIAN 5 august 2024 | 11:01 576

La data de 2 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche 2 Mai, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 25 și respectiv 32 de ani.

Doi barbati, arestati pentru furt calificat si distrugere

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de distrugere.

Astfel, la data de 25 iulie a.c., cei doi ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale, ar fi distrus camera de supraveghere video și ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de 5.000 de lei.

Ulterior, la data de 2 august a.c., ar fi pătruns în incinta unei pensiuni, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Năvodari, o parte din bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate.

Cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 2 august a.c., au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
32151394140
5/49
30224321027
joker
29202731364