Doi cetățeni albanezi, opriţi în apropiere de Limanu
Doi cetățeni albanezi, opriţi în apropiere de Limanu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, două persoane de cetățenie albaneză, care intenţionau să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde. În baza acordului româno – bulgar, cele două persoane au fost predate autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, în data de 13.09.2017, în jurul orei 08.30, au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune aparținând Gărzii de Coastă, pe direcția localităților de frontieră Hagieni-Limanu, doi bărbați alergând dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării. Imediat un echipaj mobil s-a deplasat la fața locului și deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul P.T.F Vama Veche pentru continuarea cercetărilor. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi bărbați sunt cetățeni albanezi, în vârstă de 33 de ani, respectiv 28 de ani pentru care poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare cercetării penale pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. În baza acordului româno – bulgar, cele două persoane au fost predate autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News