REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Joi, 25 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6801
21.4° Constanța Joi, 25 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6801
 

Doi criminali români au fost prinși în Spania, după 20 de ani de căutări

Doi criminali români au fost prinși în Spania, după 20 de ani de căutări

A.F. 27 noiembrie 2023 | 21:15 1304

Intervenție ca în filme în Barcelona, unde doi români au fost arestați după 20 de ani de căutări. Se încheie, astfel, ancheta uneia dintre cele mai mediatizate crime din Franța, de la începutul anilor 2000. Atunci, un tânăr francez a încercat să fugă cu o prostituată româncă de care se îndrăgostise. Însă, proxeneții l-au prins și l-au ucis cu sânge rece. După două decenii, poliția a reușit să-i prindă pe criminalii care se ascundeau cu identități false în Spania.

Doi criminali romani au fost prinsi in Spania, dupa 20 de ani de cautari

În 2003, un tânăr francez pe care îl chema Philip s-a îndrăgostit de Cristina, o prostituată româncă. Se întâmpla în orașul francez Nancy. Ei au hotărât să fugă și să se ascundă, ca să trăiască împreună, însă proxeneții români ai fetei le-au dat de urmă și au hotărât să dea o lecție, ucigându-l pe tânărul francez, ca exemplu pentru toți cei care îndrăznesc să intre în afacerile lor.

Crima a șocat întreaga Franță, iar polițiștii francezi i-au căutat în zadar mult timp pe cei doi criminali, care au dispărut fără urmă.

În 2011, justiția franceză a pronunțat sentința în lipsă – 30 de ani de închisoare pentru unul, 26 de ani pentru celălalt.

După 20 de ani, polițiștii din Spania, mai exact din Barcelona, într-o anchetă legată tot de trafic de persoane și proxenetism, au arestat doi indivizi care aveau identitate croată.

În urma anchetei, și-au dat seama că identitățile sunt false, și că de fapt ei sunt cei doi români căutați de justiția franceză pentru moartea lui Philip.

Mai mult, au descoperit că în cei 20 de ani, ei au avut mai multe identități false, de mai multe naționalități. În 2008, unul dintre ei a fost oprit de poliția din Spania și anchetat pentru condus imprudent.

Românii mai au două condamnări în plus, față de cea din Franța. Una este în România pentru omor din imprudență, în 1995, și alta în Belgia pentru trafic de persoane și proxenetism, în 2001, scrie digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Adevărul e că toți peştii sunt doar sclavii autoritaților. Peştii sunt cei mai iubiți de criminalii in uniforme.
0
1
Adevărații criminali sunt autoritațile romane care aşi iau parte de la peşti.
1
0
Injectua letala pt scarbele astea doua. Nu mai stati pe ganduri. Parlamentul European treb sa schimbe legea urgent. Daca nu, trimisi la aeabi sa fie omorati cu pietre. Mi se pare mie, sau UE tine cu infractorii? Pai nu au arabii legi mai bune? Normal ca au ca ii omorau cu pietre si nu mai facea nimeni ce au facut ei
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699