Doi dintre consilierii județeni vin cu proiecte pentru lipsa locurilor de parcare din Constanța. VIDEO
Doi dintre consilierii județeni vin cu proiecte pentru lipsa locurilor de parcare din Constanța. VIDEO
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestJoi, 11 aprilie a.c., organizația PNL Constanța a organizat o conferință de presă la sediul partidului. Au fost prezenți, președintele PNL, Bogdan Huțucă, primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti dar și consilieri locali și județeani, Adriana Câmpeanu, George Niculescu, Stelian Gima.
În cadrul întâlnirii s-au dezbătut câteva proiecte, două dintre ele fac referire la lipsa parcărilor din Constanța. Cei doi consilieri județeni au prezentat proiectele care vizează acest aspect și soluția.
”Parcarea la care fac referire se află lângă parcul arheologic și zona verde a bulevardului Tomis, cum intrați spre Primărie, iar accesul în această parcare, în momentul de față este restricționat de către o barieră. Această parcare deși este folosită preponderent de angajații Primăriei Constanța, ea se află în administrarea Consiliului Județean. Registrul parcărilor pe care îl are primăria, nu cuprinde această parcare. O să vă spun toată povestea din zonă. Tot Palatul Administrativ și terenul aferent acestuia, sunt în proprietatea statului român prin Ministerul de Finanțe. Dreptul de folosință a fost delegat prin hotărâre de guvern, prin Consiliul Județean. Deci practic CJ are dreptul de administrare a terenului și a Palatului Administrativ. Parcarea aceea nu face obiectul unui contract încheiat cu CJ, prin delegrarea dreptului de folosință așa cum au alte insituții care își desfășoară activitatea în cadrul Palatului Administrativ, precum, Primăria, Prefectura, ISU, Serviciul de Pașapoarte și așa mai departe. Știm că locurile de parcare în zonă lipsesc cu desăvârșire. Consider că această parcare trebuie introdusă în cercul parcărilor publice, să scoatem bariera aceea care cumva, restricționează accesul și nu există vreo bază legală ca acea barieră să fie instalată acolo, de asemenea, semnalizarea acestei parcări, așa cum sunt semnalizate restul parcărilor din oraș, așa cum prevede art. 8 din Regulamentul parcărilor publice, la punctul a: Tratament egal și nediscriminatoriu, și aici fac referire iar la bariera aceea. Este vorba de 24 locuri de parcare.” a declarat consilierul județean, George Niculescu.
Cel de-al doilea proiect se referă la o parcare supraterană, proiect elaborat de consilierul județean Stelian Gima.
”Acest proiect face referire la demararea procedurilor de achiziție a serviciilor de întocmire a unui studiu de fezabilitate pentru construirea unei parcări supraterane pe structură mecanică în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. După cum știți, în luna martie a acestui an, spitalul a împlinit 50 de ani de când a fost construit, în tot acest timp acesta nu a beneficiat de mari investiții. În cadrul Spitalului Județean vorbim de peste 3300 de angajați, deci facem referire la medici, personalul medical, rezidenți care merg zilnic în acea incintă la muncă. Spitalul beneficează doar de parcarea amplasată între acesta și sediul RAJA, având între 220- 250 de locuri de parcare, ar mai fi o mică parcare din fața direcției, însă deservește serviciului UPU și clar ar putea exista probleme. Noi propunem ca în cadrul parcării care se învecinează cu RAJA să se construiască o parcare supraterană pe cadru metalic, care poate merge până la cinci etaje, care poate reprezenta o creștere a locurilor de parcare de la 250 la 1200 sau 1400 de locuri de parcare amenajate.” a spus Stelian Gima.
L.M.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News