DOI FRAȚI, CONDAMNAȚI la ÎNCHISOARE pentru că au AGRESAT SEXUAL MINORE
DOI FRAȚI, CONDAMNAȚI la ÎNCHISOARE pentru că au AGRESAT SEXUAL MINORE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFrații Chirimbuță Ilie și Chirimbuță Florin au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de agresiune sexuală. Chirimbuță Ilie a fost acuzat că a încercat să întrețină raporturi sexuale cu fiica minoră de 13 ani a concubinei sale, în timp ce Chirimbuță Ilie a încercat același lucru cu altă fiică a concubinei fratelui său, în vârstă de 6 ani. Magistrații din cadrul Judecătoriei Mangalia i-au condamnat pe cei doi la 3 ani și jumătate respectiv 3 ani de închisoare, însă aceștia au depus apel la această hotărâre, solicitând micșorarea pedepselor și suspendarea sub supraveghere a pedepselor. Curtea de Apel Constanța a respins apelul celor doi ca nefondat, la data de 2 iulie 2021. Decizia este definitivă.
Cum s-au petrecut faptele
Ilie Chirimbuță a avut o relație de concubinaj cu Niculina P., care avea dintr-o relație anterioară, un băiat respectiv două fete, de 13 și 6 ani. Profitând de faptul că Niculina P. era la serviciu, și fiind sub influența băuturilor alcoolice, acesta a încercat în mai multe rânduri să o agreseze sexual pe fata de 13 ani a concubinei sale. Spre sfârșitul lunii septembrie 2020, Niculina P. în timp ce se afla la locuința ei, a observat că fiica sa cea mică, de 6 ani, lipsește din curte. În urma căutărilor pe care le-a întreprins a găsit-o pe aceasta în locuința lui Florin Chirimbuță. Intrând în locuința acestuia, l-a observat pe inculpat în timp ce se afla întins în pat, cu fața în sus și cu pantalonii dezbrăcați până la nivelul genunchilor, iar deasupra acestuia se afla minora, care era dezbrăcată de pantaloni și lenjeria intimă. La fel ca și fratele său, inculpatul a dat vina pe faptul că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice și nu și-a dat seama ce face.
Inculpații au vrut pedepse mai mici
În cazul de față, Curtea a apreciat că nu există posibilitatea reală ca scopul prevăzut de legea penală să fie atins prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea într-un cuatum mai mic și cu suspendarea sub supraveghere a executării, circumstanțele personale ale celor doi inculpați neputându-le estompa pe cele reale. Starea de ebrietate pe care ambii inculpați au invocat-o, nu poate reprezenta un element circumstanțial atenuant, iar împrejurarea că nici unul dintre aceștia nu au avut inhibiții în a atenta la inviolabilitatea sexuală a celor două victime minore și nici remușcări cu privire la posibilele consecințe negative ale conduitei lor, nu poate conduce decât la concluzia că pedepsele aplicate nu își vor putea atinge scopul decât în maniera dispusă de prima instanță. Curtea de Apel Constanța a hotărât respingerea apelurilor celor doi inculpați ca nefondate. Decizia este definitivă.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News