REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.8° Constanța Lun., 7 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6875
16.8° Constanța Luni, 7 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6875
 

Doi polițiști au salvat un șofer beat, blocat în mașina care luase foc

Doi polițiști au salvat un șofer beat, blocat în mașina care luase foc

Replica API 9 februarie 2022 | 00:00 510

Doi poliţişti din Piatra-Neamţ au scos un şofer blocat dintr-o maşină luase foc după ce a intrat într-un stâlp, în noaptea de marţi spre miercuri. Șoferul consumase alcool.

Șoferul a rămas blocat în mașină, marți noapte, după ce a intrat într-un stâlp, iar poliţiştii care se aflau în patrulare în zona respectivă au intervenit imediat.

„Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din Piatra-Neamţ, conducea un autoturism pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. Imediat după impact autoturismul a luat foc. (...) Aflat în imediata apropiere, echipajul de poliţie a ajuns în câteva secunde la locul evenimentului, unde un autoturism era în flăcări, conducătorul acestuia fiind blocat în interior. Fără să stea pe gânduri, Lucian Oprea şi Marius Ciubotaru au procedat la extragerea conducătorului auto din habitaclul autoturismului şi cu ajutorul a 4 extinctoare au limitat incendiul, până la sosirea pompierilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspector Ramona Ciofu.

Şoferul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul inducând o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă, potrivit digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3153042226
5/49
1113510417
joker
15424182817