Doi poliţişti români, detaşaţi la Nisipurile de Aur de 1 Mai
Doi poliţişti români, detaşaţi la Nisipurile de Aur de 1 Mai
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDoi poliţişti români vor desfăşura, alături de poliţiştii bulgari, activităţi pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, în staţiunea Nisipurile de Aur, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor români care au ales să îşi petreacă minivacanţa de 1 Mai pe litoralul bulgăresc. În perioada 30 aprilie - 5 mai, doi poliţişti de la inspectoratele Teleorman şi Timiş, cunoscători ai limbii bulgare, vor fi alături de turiştii români care îşi vor petrece minivacanţa de 1 Mai pe litoralul bulgăresc, în staţiunea Nisipurile de Aur, informează Poliţia Română. Potrivit sursei citate, pe durata misiunii, poliţiştii români acţionează în uniformă şi execută activităţi de patrulare împreună cu poliţişti bulgari, în patrule mixte. Poliţiştii detaşaţi au rolul de a-i consilia şi a le acorda sprijin cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ţării vecine. "Misiunile anterioare ale poliţiştilor români s-au bucurat de apreciere atât din partea autorităţilor bulgare, cât şi, cel mai important, a turiştilor români. În perioada sfintelor sărbători ale Paştelui ortodox şi catolic, alţi doi poliţişti români, de la IPJ Dolj şi IPJ Teleorman, au consiliat 240 de turişti români şi au intervenit, în cadrul patrulelor mixte cu partenerii bulgari, la 14 evenimente", mai precizează sursa citată.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News