Doi recidiviști au ajuns, iar, la "răcoare", după ce au agresat o persoană în stradă!
Doi recidiviști au ajuns, iar, la "răcoare", după ce au agresat o persoană în stradă!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSeri Caliman și Alberto Ismail Onassis au fost condamnați la câte nouă luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea liniștii și ordinii publice. Sentința a fost dată de Judecătoria Constanța, pe 29 aprilie 2022 și nu este definitivă, pe 3 noiembrie 2022 urmând a se judeca apelul. Seri Caliman este acuzat că a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate prin lovire cu pumnii şi cu un obiect ascuţit, provocându-i leziuni care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale, împrejurare care a condus la tulburarea ordinii şi liniştii publice în zonă, în timp ce Onassis a lovit cu picioarele victima. Cei doi sunt cunoștințe vechi ale oamenilor legii, fiind condamnați de mai multe ori pentru furturi din autoturisme sau locuințe.
Incidentul s-a petrecut în Cumpăna, pe strada Școlii, în apropierea a două magazine. Conform declarațiilor victimei, acesta a avut un conflict cu Seri Caliman care l-a agresat fizic prin aplicarea unor lovituri cu un cuţit, în zona abdominală, Victima nu a dorit să depună plângere. În urma vizualizării imaginilor camerei de supraveghere situată pe strada Şcolii din Cumpăna, s-a observat comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, constatându-se că victima a fost agresat de către inculpatul Seri Caliman, observându-se două momente distincte în care acesta i-a aplicat mai multe lovituri inclusiv prin folosirea cuţitului, iar inculpatul Ismail Onassis i-a aplicat victimei o lovitură în zona capului, cu piciorul. De asemenea, s-au mai observat mai mulţi martori oculari, care au observat evenimentul care a produs scandal public.
Instanța a reținut că ste îndeplinită cerinţa esenţială ca fapta să fie săvârşită în public, la faţa locului fiind prezente mai multe persoane unele aflându-se în magazin, iar altele în faţa acestuia, pe stradă. Infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice este o infracţiune de rezultat, acţiunile inculpaţilor ducând la tulburarea ordinii şi liniştii publice, în sensul inducerii unei stări de nelinişte, insecuritate în sfera relaţiilor de convieţuire socială. În privința celor doi inculpați, aceștia sunt recidiviști, ambii executând pedepse cu închisoare pentru infracțiunea de furt calificat. Pentru aceste considerente, instanța a decis condamnarea celor doi la 9 luni de închisoare, în regim de detenție. Sentința nu este definitivă.
Cine sunt cei doi inculpați
Ismail Onassis a avut propria lui gașcă de spărgători, fiind specializat în furturile din autoturisme. În 2017 a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru furt calificat, fiind liberat condiţionat la data de 04.06.2019 având un rest rămas de executat de 74 zile. În ceea ce îl privește pe Seri Caliman, acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare, în 2017, pentru furt calificat în formă continuată, fiind liberat din penitenciar la termen la data de 17.08.2019.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News