Doi tineri au încercat să facă un 'cocktail Molotov' din petarde ca să-și incendieze socrul
Doi tineri au încercat să facă un 'cocktail Molotov' din petarde ca să-și incendieze socrul
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCei doi tineri din comuna Călărași, răniți de explozia unor petarde ar fi încercat să pregătească un „cocktail Molotov”, pe care bărbatul de 37 de ani urma să îl folosească împotriva socrului. Copilul de 15 ani este în stare gravă și a fost dus cu elicopterul la un spital din Capitală.
Cei doi tineri, unul de 15 ani și altul de 37 de ani, sunt veri.
Potrivit unor surse locale, ei ar fi încercat să pregătească un „cocktail Molotov” pe care bărbatul de 37 de ani ar fi vrut să-l folosească împotriva socrului său cu care avea o relaţie tensionată. Localnici din Călăraşi au povestit pentru MEDIAFAX că aceştia foloseau petarde cumpărate de pe internet pe care le-ar fi combinat cu benzină şi azot.
Incidentul a avut loc joi noaptea într-o anexă a casei bărbatului.
În urma exploziei, băiatul de 15 ani a fost rănit pe mâini, pe faţă şi pe gât şi a fost transportat, cu elicopterul, la un spital din Bucureşti.
Bărbatul de 37 de ani a suferit şi el mai multe arsuri pe corp şi a ajuns cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. El este cunoscut în localitate ca o persoană periculoasă şi agresivă. În 2016, el a fost cercetat de procuroii DIICOT într-un dosar de trafic de droguri.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, scrie stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News