REPLICA ONLINE CONSTANTA

24° Constanța Lun., 19 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6826
24° Constanța Luni, 19 August 2024 Anul XX Nr. 6826
 

Donald Trump a fost scos de pe buletinul de vot din Colorado

Donald Trump a fost scos de pe buletinul de vot din Colorado

Victor ROTARU 20 decembrie 2023 | 09:19 787

Într-o decizie uluitoare și fără precedent, Curtea Supremă din Colorado l-a eliminat marți pe fostul președinte Donald Trump de pe buletinul de vot al statului, pentru alegerile la președinția SUA din 2024, hotărând că nu este un candidat eligibil pentru această funcție din cauza „implicării în acțiunile insurecționiste” din timpul asediului Capitoliului și invocând al 14-lea amendament, transmite CNN.

Donald Trump a fost scos de pe buletinul de vot din ColoradoDonald Trump

Instanța a menținut decizia judecătorului că Trump s-a implicat în insurecția din 6 ianuarie 2021 și a anulat concluzia că interdicția nu se aplică președinției. Hotărârea 4-3 va fi suspendată până pe 4 ianuarie, în așteptarea apelului lui Trump la Curtea Supremă a SUA, care ar putea soluționa problema. Decizia Curții Supreme de stat se aplică doar în Colorado, dar hotărârea istorică va afecta campania prezidențială din 2024. Oficialii electorali din Colorado au spus că problema trebuie soluționată până pe 5 ianuarie, care este termenul limită legal pentru stabilirea listei de candidați pentru alegerile primare republicane programate pentru 5 martie.

„Președintele Trump nu a incitat doar la insurecție”

„Chiar și atunci când asediul Capitoliului a fost pe deplin în desfășurare, el a continuat să-l susțină cerând în mod repetat vicepreședintelui (Mike) Pence să refuze să-și îndeplinească datoria constituțională și a încercat să-i convingă pe senatori să oprească numărarea voturilor electorale. Aceste acțiuni au constituit o participare deschisă, voluntară și directă la insurecție”, se spune în hotărâre.

„Conchidem că dovezile de mai sus, cea mai mare parte a cărora au fost de necontestat la proces, au stabilit că președintele Trump s-a implicat în insurecție”, au mai argumentat judecătorii. „Eforturile directe și exprese ale președintelui Trump, de-a lungul mai multor luni, prin care și-a îndemnat susținătorii să meargă la Capitoliu pentru a preveni ceea ce el a caracterizat în mod fals drept o presupusă fraudă, au fost indiscutabil deschise și voluntare.” În plus, instanța a respins afirmațiile lui Trump privind libertatea de exprimare, scriind: „Discursul președintelui Trump din 6 ianuarie nu a fost protejat de Primul Amendament”. Ratificat după Războiul Civil, al 14-lea amendament spune că oficialii care depun jurământul de a susține Constituția sunt banați din viitoarele funcții dacă „s-au angajat în insurecție”. Dar formularea amendamentului este vagă, nu menționează în mod explicit președinția și a fost aplicată doar de două ori din 1919 încoace. Toți cei șapte judecători de la Curtea Supremă din Colorado au fost numiți de guvernatori democrați. Șase dintre cei șapte au câștigat ulterior alegerile pentru a rămâne în funcție. Al șaptelea a fost numit în 2021 și nu s-a confruntat încă cu alegătorii, potrivit digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
482515172434
5/49
12292611027
joker
251140103212