Donaţie de suflet din partea oamenilor de afaceri turci din Constanţa: 10.000 de măşti au ajuns la salvatorii din prima linie
Donaţie de suflet din partea oamenilor de afaceri turci din Constanţa: 10.000 de măşti au ajuns la salvatorii din prima linie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMai mulţi oameni de afaceri turci din Constanţa s-au mobilizat şi au reuşit, cu sprijinul subprefectului Ali Şenol, să ofere 10.000 de măşti de protecţie salvatorilor din prima linia.
Vorbim despre instituţii precum ISU Dobrogea, Ambulanţă, IPJ Constanţa, Jandarmeria Constanţa.
De asemenea, tot cu sprijinul afaceriştilor turci, vor fi montate 8 tuneluri de dezinfecţie la aceleaşi instituţii, dar şi la UPU. Dintre cei care s-au gândit la sănătatea celor se luptă zilnic cu temutul virus COVD 19 se numără Sabit Daniş, coordonatorul din zona Balcani a Asociaţei Internaţionale pentru Dezvoltare şi Cooperare, dar şi Muharrem Altun, proprietarul GoldBaklava.
Pe această cale, Sabit Daniş doreşte să mulţumească tuturor oamenilor de afaceri care s-au implicat în această acţiune, în special Prefecturii Constanţa.
Subprefectul Şenol Ali este cel care i-a ajutat pe oamenii de afaceri turci ca măştile să ajungă în rândul celor din linia întâi
Subprefectul Ali Senol a fost cel care i-a direcţionat pe salvatori către instituţiile ce au nevoie de măşti şi ai căror angajaţi sunt predispuşi zilnic la îmbolnăvire.”I-am indicat pe oamenii de afaceri turci unde să distribui aceste măşti. Ele au fost aduse din Turcia, cu certificate, cu tot ce trebuie. Să sperăm că astfel de acţiuni vor continua. Se vor monta şi 8 tuneluri de dezinfecţie la aceste instituţii, la UPU, la Ambulanţă, la ISU, tot cu sprijinul acestor oameni de afaceri turci”, a declarat, pentru Replica, subprefectul Ali Şenol.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News