Dosar penal, în cazul unui minor de 7 ani, care ar fi parcat o mașină pe o stradă din localitatea 2 Mai
Dosar penal, în cazul unui minor de 7 ani, care ar fi parcat o mașină pe o stradă din localitatea 2 Mai
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCa urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la un minor de 7 ani care, în luna decembrie 2023, ar fi parcat un autoturism pe o stradă din localitatea 2 Mai, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
La data de 25 decembrie 2023, polițiștii din Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 7 ani ar fi parcat un autoturism, în localitatea 2 Mai.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
De asemenea, din investigațiile efectuate a rezultat că, ulterior lunii decembrie 2023, nu ar mai fi existat situații în care minorul ar fi condus un vehicul, fiind supravegheat în mod corespunzător de părinți și neexistând sesizări în acest sens.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News