REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Dosarul bărbatului infectat cu HIV, care a mușcat un polițist, a ajuns la Înalta Curte

Dosarul bărbatului infectat cu HIV, care a mușcat un polițist, a ajuns la Înalta Curte

Replica API 28 februarie 2022 | 18:21 1205

Continuă judecata în cazul lui Tiberius Cosmin Cheţan, individul infectat cu HIV, care a mușcat un polițist din Constanța la scurt timp după ce fusese eliberat din Penitenciarul Poarta Albă. Astfel ,după ce a fost condamnat definitiv prin sentinţa Curţii de Apel Constanţa, din data de 25 octombrie 2021, la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburare a ordinii și liniștii publice, acesta a recurs la altă cale de apel și anume Înalta Curte de Casație și Justiție. Recursul în casație se va judeca pe data de 5 aprilie 2022.

Vă reamintim că, potrivit rechizitoriului, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în apropierea stației CF Medgidia, au fost solicitați, de șeful de tren să îi acorde sprijin, întrucât în tren se află o persoană fără mască de protecție și fără bilet. Persoana în cauză, respectiv Tiberius Cosmin Chețan, la vederea polițiștilor, a devenit recalcitrantă, a refuzat să își decline identitatea, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii la sediul Postului de poliție TF Medgidia. La coborârea din tren, bărbatul a devenit violent, luându-se măsura imobilizării. În momentul în care a fost încătușat, în jurul orei 15.00, bărbatul a încercat să îi lovească pe polițiști, reușind să îl muște pe unul dintre ei de antebrațul stâng, partea superioară. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză a fost eliberat din penitenciarul Poarta Albă, în cursul zilei de duminică. Totodată, s-a stabilit și faptul că acesta este infectat cu virusul HIV.

La apel, bărbatul invocase legitima apărare

Condamnat în primă instanță la 3 ani de închisoare, Tiberius Cosmin Chețan a atacat această sentință cu apel invocând legitima apărare dar și faptul că a fost un raport de forte inegal între polițist și inculpat. Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul înaintat de Tiberius Cosmin Chețan deoarece în cauză, inculpatul nu s-a aflat în fața unui atac material, direct, imediat și injust din partea niciuneia dintre persoanei vătămate, prin care să fi fost pusă în pericol persoana inculpatului.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436