Dosarul șpăgilor pentru angajare: Soțul fostei managere de la 'Mavromati', condamnat pentru că a sifonat subiectele
Dosarul șpăgilor pentru angajare: Soțul fostei managere de la 'Mavromati', condamnat pentru că a sifonat subiectele
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn ancheta de amploare derulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava privind șpăgile date pentru angajare în unitatea medicală din Botoşani a fost vizat și partenerul de viață al fostei managere, a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, Doina Caba.
Dinu Caba a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției și astfel a fost condamnat ținându-se cont de faptul că și-a recunoscut fapta. Tribunalul Botoșani l-a condamnat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare, în mod direct sau indirect, de informații confidențiale și de permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
”În baza art. 91 alin.1 lit. a – d Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare, sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri” Pe durata termenului de supraveghere, Dinu Caba trebuie să respecte și o serie de obligații, precum prezentarea la Serviciul de Probațiune, să anunțe schimbarea domiciliului sau anumite deplasări și să urmeze un program de reintegrare socială. Obligă inculpatul Caba Dinu să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei orașului Darabani, jud. Botoșani sau la Liceul Dimitrie Cantemir din orașul Darabani”. Dinu Caba rămâne totuși sub controlul judiciar instituit în decembrie 2023 și va trebui să plătească și cheltuieli judiciare în cuantum de 2.500 de lei.”, se arată în decizia instaței.
Decizia judecătorilor poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, adică de ieri, 26 iulie 2024.Soția lui Dinu Caba, Doina, fost manager al al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, este cercetată pentru luare de mită, trafic de influență și folosire de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News