REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.5° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
26.5° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Două dintre marile companii rusești din România sunt în Portul Constanța

Două dintre marile companii rusești din România sunt în Portul Constanța

Replica API 4 martie 2022 | 00:48 7869

Două dintre cele mai mari companii rusești din România funcționează în Portul Constanța și derulează împreună afaceri de aproape 380 de milioane de lei. Una este chiar o subsidiară a gigantului Gazprom, dar, spre deosebire de colosul rus, înregistrează pierderi pe linie la malul mării românești. Cele două firme au împreună mai puțin de 50 de angajați și, fără doar și poate, vor întâmpina probleme în activitate, din cauza blocajului intervenit pe piețele internaționale din cauza războiului pornit de Rusia în Ucraina.

Gazpromneft Marine Bunker Balkan SA și Logitex Constanța SRL sunt printre cele mai mari companii rusești din România, după coloșii Petrotel Lukoil, Alro și TMK.

Gazpromneft Marine Bunker Balkan SA a fost înființată în 2013, când Gazpromneft Marine Bunker LLC, membră a grupului Gazprom, a preluat Marine Bunker Balkan SA de la milionarul Constantin Iavorski, fost ministru al Energiei în Republica Moldova.

Compania rusă furnizează combustibil pentru navele maritime și fluviale, fiind cel mai mare operator pe piața de bunkeraj din Rusia, cu prezență în majoritatea porturilor mari din Federația Rusă.

Pierderi pe linie pentru firma de bunkeraj a Gazprom din Portul Constanța

Gazpromneft Marine Bunker Balkan SA este condusă de directorul general Vladimir Condrat și președintele consiliului de supraveghere Levan Kadagidze. Compania rusă a raportat pentru aul 2020 afaceri de 241.934.687 lei și pierderi de 517.057 lei, cu 27 de angajați, precum și datorii de 17.048.838 lei. Firma a înregistrat o scădere abruptă a cifrei de afaceri de la 414 milioane lei în 2019 și a mers numai pe minus în ultimii 4 ani, perioadă în care a cumulat pierderi totale de 5,5 milioane lei.

Logitex Constanța SRL a fost înființată în 2017, are ca domeniu de activitate transportul pe apă și sediul în clădirea Navlomar din Portul Constanța. Compania rusă este administrată de bulgarul Stefan Grudjov și a raportat pentru anul 2020 o cifră de afaceri de 136.006.848 lei și un profit net de 1.785.381 lei, cu 20 de angajați, dar și datorii de 22.827.133 lei.

Firma a cunoscut un boom față de anul 2019, când raporta afaceri de aproape 10 ori mai mici, dar și un profit mai mare, de 2,1 milioane lei, precum și datorii de numai 3,4 milioane lei.

Cele mai mari patru companii rusești din România au afaceri de 15,1 miliarde lei și peste 7.600 de angajați

Potrivit ultimelor date, sunt mai puțin de 200 de companii rusești în România cu o cifră de afaceri de 600 de milioane de lei. Înseamnă mai puțin de 0,1% din totalul companiilor locale care și-au raportat rezultatele financiare la 2020.

Rusia ocupă locul al 19-lea în topul investitorilor străini din România, cu 1,2 miliarde de euro în 2020, respectiv 1,3% din total.

Cele mai mari companii rusești din România sunt Petrol- Lukoil (o rafinărie și benzinării, locul 3 în România în industria de profil, cu afaceri de 9,8 miliarde lei și 2.109 angajați în 2020), Alro Slatina (aluminiu, afaceri de 3 miliarde lei și 3.213 angajați), TMK (țevi de oțel, afaceri de 1,5 miliarde lei și 2.185 angajați) și benzinăriile Gazprom (afaceri de 800 milioane lei și 1.010 angajați). Cele patru mari companii rusești au derulat împreună în 2020 afaceri de 15,1 miliarde lei și au peste 7.600 de angajați în România.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cand se inchide
0
1

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768