REPLICA ONLINE CONSTANTA

36.4° Constanța Vin., 19 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6795
36.4° Constanța Vineri, 19 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6795
 

Două persoane, reţinute de DIICOT, fiind acuzate că au obligat o femeie cu handicap să facă videochat

Două persoane, reţinute de DIICOT, fiind acuzate că au obligat o femeie cu handicap să facă videochat

Victor ROTARU 11 iulie 2023 | 12:58 1068

Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Ploieşti într-un dosar de trafic de persoane, ei fiind acuzaţi că au obligat o femeie încadrată în grad de handicap să practice videochat.

Doua persoane, retinute de DIICOT, fiind acuzate ca au obligat o femeie cu handicap sa faca videochat

Conform datelor comunicate, marţi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2021, bănuiţii, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoane vătămate (încadrată în grad de handicap şi necesitând monitorizare şi tratament de specialitate), ar fi recrutat-o şi adăpostit-o, în scopul exploatării, prin practicarea de activităţi de videochat.

"Persoana vătămată, înrudită cu unul dintre bănuiţi, ar fi fost determinată, prin exercitarea de presiuni psihice şi fizice, să desfăşoare activităţile, strict în folosul persoanelor bănuite, care, pentru a creşte perioada de expunere în mediul online, i-ar fi oferit, spre consum, produse pe bază de cafeină, incompatibile cu tratamentul necesar persoanei vătămate", spun anchetatorii.

De asemenea, în acelaşi interval de timp, bănuiţii ar fi determinat o altă persoană vătămată să practice acelaşi tip de activităţi, în scopul de a obţine beneficii financiare importante.

Cele două persoane reţinute sunt soţ şi soţie, au precizat, surse judiciare. În acest dosar a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în judeţul Prahova, la locuinţa persoanelor bănuite, fiind descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă.

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi, fiind prezentaţi, marţi, Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. La activităţi au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile "Matei Basarab" Ploieşti, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712