Două societăți din Mangalia, ‘ARSE’ de polițiști: vindeau spirt și mănuși la PREȚURI foarte MARI!
Două societăți din Mangalia, ‘ARSE’ de polițiști: vindeau spirt și mănuși la PREȚURI foarte MARI!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al I.P.J. Constanța, la data de 25 martie a.c., au desfășurat activități pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor economice specifice stării de urgență actuale.
În acest context, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Astfel, două societăți comerciale de pe raza municipiului Mangalia au fost sancționate cu amendă în valoare de 3.000 lei și confiscarea a 18 sticle de acool sanitar, respectiv amendă în valoare de 2.000 lei și confiscarea a 800 de mănuși de unică folosință.
Potrivit informațiilor noastre, societățile în cauză comercializau respectivele produse, alcool sanitar și mănuși de unică folosință, la prețuri incredibil de mari.
De asemenea, în cazul primei societăți comerciale, unde s-a confiscat alcoolul sanitar, aceasta nu avea nota de intrare a bunurilor, iar cea de-a doua societate nu avea autorizație pentru prestarea unor altfel de servicii.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News