Dragnea, anunţ despre LEGEA SALARIZĂRII UNITARE
Dragnea, anunţ despre LEGEA SALARIZĂRII UNITARE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat că Legea salarizării unitare a fost finalizată, semnată de parlamentarii din coaliție și există acord politic între PSD și ALDE pentru a fi depusă săptămâna viitoare la Parlament.
”Nu a fost niciun fel de problemă, divergență între PSD și ALDE în ceea ce privește semnarea proiectului de lege, dar în ultimele două săptămâni s-a tot lucrat pe această lege și colegii de la ALDE nu au avut oportunitatea de a-l studia, de aceea a fost nevoie de timp să-l citească (...) Nu este nicio problemă în semnarea acestei legi și va fi depusă săptămâna viitoare în Parlament”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul unor ședințe maraton atât cu cei din PSD, cât și cu cei de la ALDE.
Liviu Dragnea a ținut să precizeze că ”sub nici o formă nu scad salariile judecătorilor și magistraților”.
La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a explicat că această lege va fi dezbătută în Parlament și speră să fie adoptată până la finalul acestei sesiuni parlamentare.
”Considerăm că importanța acestei legi și termenul pe care ni l-am asumat în programul de guvernare, finalul trimestrului doi, ne-a condus la decizia să trimitem această lege în Parlament, pentru ca finalul acestei sesiuni parlamentare să aducă și adoptarea acestei legi. Asta este ținta. Dezbaterile pe acest proiect de lege vor avea loc în Parlament”, a declarat Liviu Dragnea.
sursa: stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News