Dragnea: Noul stadion de fotbal din Craiova este unul de referință
Dragnea: Noul stadion de fotbal din Craiova este unul de referință
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri la Craiova că noul stadion de fotbal, pe care l-a vizitat, va fi unul de referință, care va dăinui peste ani și probabil va contribui la renașterea echipei de fotbal din Bănie, notează Agerpres.
Dragnea a spus că până acum nu era foarte sigur că investiția va fi finalizată, pentru că au fost foarte multe piedici și și-a exprimat speranța că va fi invitat la inaugurare, despre care Olguța Vasilescu, fost primar al Craiovei, a afirmat că depinde de gazon.
"Este un stadion minune, care să îi bucure pe craioveni, pe cei din Oltenia, vor veni și de la noi, din Teleorman aici, și cred că stadionul acesta va contribui la renașterea Universității Craiova, pentru că mulți ne dorim ca Universitatea să ajungă ce era înainte. Este un stadion și frumos și funcțional, cu un gazon foarte bun... sper să mă invite și pe mine la meciul inaugural. Acum sunt foarte marcat și emoționat, pentru că până acum nu eram foarte, foarte sigur că ne reușește, pentru că am avut piedici după piedici în realizarea acestui obiectiv și de aici, din Dolj, și din Craiova, și de la București, dar până la urmă rămâne ceva — un stadion de referință, care va dăinui peste ani", a spus Liviu Dragnea, care a făcut declarații de presă pe gazon, din poarta noului stadion.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News