Dragoş Vinereanu: Prevalenţa actuală a obezităţii în România este de 36%
Dragoş Vinereanu: Prevalenţa actuală a obezităţii în România este de 36%
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrevalenţa actuală a obezităţii în România este de 36% a declarat, luni, preşedintele Comisiei de cardiologie din Ministerul Sănătăţii, Dragoş Vinereanu.
El a avut o intervenţie în cadrul conferinţei "Obezitatea - problemă de sănătate publică: informare, conştientizare, educaţie medicală", organizată la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila".
Potrivit specialistului, în 10% dintre cazuri este vorba de obezitate severă, de tip II, iar obezitatea morbidă reprezintă 3% din cazuri. "Vorbim de o problemă majoră de sănătate publică în România", a atras atenţia Vinereanu.
El a menţionat că 51% din populaţia lumii, în următorii 12 ani, va avea obezitate sau va fi supraponderală.
Pe plan naţional, Dragoş Vinereanu a evocat un screening făcut pe 150.000 de subiecţi "aşa-zis sănătoşi", care au prezentat 75% preponderenţă pentru obezitate sau exces de greutate.
Vinereanu a amintit că, în prezent, apar tratamente pentru obezitate, dar acestea trebuie dublate de schimbarea stilului de viaţă, care este "esenţială".
Rectorul UMF "Carol Davila", Viorel Jinga, a subliniat că medicii ar trebui să fie exemplu pentru pacienţii lor în ceea ce priveşte nutriţia.
El a anunţat că la cantina studenţească a UMF va fi desfăşurat un proiect-pilot pentru a vedea numărul de calorii din fiecare aliment şi va fi prezentat studenţilor. Un proiect asemănător se va desfăşura şi la Politehnica Bucureşti, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News