Drumul care leagă Medgidia de Țepeș Vodă, reabilitat. Președintele CJC a verificat lucrările
Drumul care leagă Medgidia de Țepeș Vodă, reabilitat. Președintele CJC a verificat lucrările
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLucrările la Drumul Județean 224, care leagfă Țepeș Vodă – Siliștea – Tortoman – Medgidia sunt aproape de încheiere.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, împreună cu Lucian Lungoci, administratorul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, au verificat, vineri, 13 iulie a.c., stadiul lucrărilor la ultimul tronson. „Practic, începând de marți seară, pe tronsonul Țepeș Vodă – Siliște – Tortoman – Medgidia se va circula în condiții de drum nou. Am reușit ca într-un an de zile să finalizăm un contract început în 2009. În acest an s-au reciclat și s-au turnat două straturi de asfalt pe mai mult de jumătate din distanța prevăzută în contractul încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Voi depune, în continuare, toate eforturile pentru ca județul Constanța să beneficieze de o infrastructură rutieră la standarde europene”, a afirmat Marius Horia Țuțuianu.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News