REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.2° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
31.2° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Dublu atac armat la Rotterdam. Trei persoane au fost ucise

Dublu atac armat la Rotterdam. Trei persoane au fost ucise

A.F. 29 septembrie 2023 | 00:00 1560

Trei persoane au fost ucise joi într-un dublu atac armat în oraşul olandez Rotterdam, a anunţat poliţia locală, citată de AFP şi Reuters.

Dublu atac armat la Rotterdam. Trei persoane au fost ucise

Un bărbat înarmat în vârstă de 32 de ani şi îmbrăcat în ţinută militară a deschis focul într-un apartament, apoi a pătruns într-un centru medical din vecinătate, care este de asemenea un centru universitar de medicină. În ambele locuri au fost declanşate incendii, dar amândouă au fost stinse.

Dublu atac armat la Rotterdam. Trei persoane au fost ucise

"Cele două atacuri armate de la Rotterdam s-au soldat cu morţi. Mai întâi vom informa familiile şi apropiaţii şi vom oferi mai multe explicaţii mai târziu", a anunţat poliţia olandeză pe reţeaua X (fostă Twitter), numărul victimelor fiind încă neclar.

Suspectul a fost reţinut şi poliţia crede că nu există un al doilea atacator, citează Agerpres.

Dublu atac armat la Rotterdam. Trei persoane au fost ucise

Update:

Cel puțin două persoane au fost ucise în împușcăturile din Rotterdam, a transmis poliția în cadrul unei conferințe de presă, scrie BBC.

Anterior, departamentul de poliție al orașului a indicat că există mai multe decese, însă nu a dat o cifră. Nu este clar dacă și alte persoane au fost rănite.

Nu este clar motivul pentru care bărbatul de 32 de ani a deschis focul, a declarat procurorul-șef olandez la aceeași conferință de presă. 

Dublu atac armat la Rotterdam. Trei persoane au fost ucise

Update 2:

Autoritățile au dezvăluit vârstele celor două persoane ucise. Este vorba despre o femeie de 39 de ani și un profesor de 42 de ani din cadrul Universității Erasmus, conform BBC.  

Șeful poliției locale, Fred Westerbeke, a afirmat la conferința de presă că fiica de 14 ani a femeii a fost, de asemenea, împușcată și este grav rănită.

Suspectul a fost student al Centrului Medical Universitar Erasmus, unde a avut loc incidentul armat, a precizat poliția.

Update 3:

Trei persoane au fost ucise, o fată de 14 ani, mama ei şi un profesor, joi, de un bărbat de 32 de ani care a deschis focul într-o casă şi apoi într-un spital din Rotterdam, sud-vest, a declarat poliţia olandeză, relatează AFP.

Update 4:

Autorul atacului a fost arestat.

Dublu atac armat la Rotterdam. Trei persoane au fost ucise

Bărbatul, care a fost arestat, pare să fi acţionat singur din motive încă necunoscute, a declarat poliţia, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Atacatorul era cunoscut autorităţilor pentru fapte de abuz asupra animalelor şi era student la spital, au mai spus polițiștii.

„Nu putem spune încă nimic despre motivele acestor acte teribile. Ancheta continuă”, a declarat procurorul general Hugo Hillenaar jurnaliştilor, subliniind că suspectul a cooperat cu poliţia.

Bărbatul a deschis focul într-o casă din oraşul-port olandez, omorând o femeie de 39 de ani şi rănind-o grav pe fiica ei de 14 ani - care a murit la scurt timp -, a explicat comandantul poliţiei locale, Fred Westerbeke.

Atacatorul a intrat apoi într-o sală de cursuri a spitalului Erasmus şi a omorât un profesor de 46 de ani. De fiecare dată atacatorul a declanşat şi incendii, care au fost stinse rapid. Unităţi de poliţie de elită a descins în spital, în timp ce brancardierii şi personalul încercau să evacueze pacienţii.

„Sunt trist şi revoltat”, a declarat presei primarul din Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, vorbind despre o „zi neagră” pentru oraşul său.

Premierul olandez Mark Rutte şi-a exprimat consternarea. „Gândurile mele sunt la victimele acestui atac, la cei dragi lor şi la toţi cei care s-au temut enorm”, a scris el pe X, fosta reţea Twitter.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bun...deci de ce e t n i e era studentul?
8
1

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699