După ce FURA de pe DUNĂRE, făcea SCANDAL în DISCOTECĂ
După ce FURA de pe DUNĂRE, făcea SCANDAL în DISCOTECĂ
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIonuț Dragoș Burnaz este un cunoscut al oamenilor legii, după ce a fost prins furând motorină sau conducând fără permis o autoutilitară cu numere false. De data aceasta, el a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea sau alte violențe. Bărbatul este acuzat că, împreună cu câțiva prieteni, au mers pe terasa discotecii Vantes Café din satul Cochirleni, având bâte, cu care au lovit în bunurile și persoanele de pe terasă, amenințând cu acte de violență și tulburând, astfel, ordinea și liniștea publică.
Cum s-au petrecut faptele
Potrivit declarațiilor martorilor, Ionuț Dragoș Burnuz, însoțit de alte 5 persoane, s-a deplasat la discoteca Vantes Café din Cochirleni, deoarece dorea să îl bată pe M.M. Totul a plecat de la un conflict pe care inculpatul l-a avut cu soția lui M.M., după ce îi vorbise urât acesteia. Burnaz a strâns câțiva prieteni și, înarmați cu bâte, s-au deplasat la discotecă unde au făcut scandal și au încercat să agreseze persoanele din interior.
Ce a declarat inculpatul
Potrivit declarațiilor inculpatului, în jurul orei 21:00, s-a deplasat la discoteca Vantes Cafe din satul Cochirleni unde a rămas până în jurul orei 00:00. Inculpatul a arătat că, în timp ce se afla pe terasa din fața discotecii, o persoană necunoscută l-a lovit cu palma peste față, fapt pentru care l-a sunat pe numitul H.I. și l-a întrebat unde este, dar convorbirea s-a întrerupt. A mai relatat inculpatul că a observat autovehiculul Postului de Poliție Rasova pe stradă și s-a deplasat într-acolo pentru a povesti cele întâmplate. Potrivit declarației inculpatului, a urcat în autovehicul pentru a merge la sediul postului de poliție și a formula plângere împotriva persoanei care l-a lovit, însă, în dreptul Complexului IAS Rasova, organele de poliție au fost sesizate că la discotecă are loc un scandal fapt pentru care l-au lăsat pe DJ 223 și s-au întors. Inculpatul a precizat că, după ce a mers aproximativ 10 minute pe jos, dinspre Cochirleni spre Rasova a trecut un prieten cu autoturismul, și a urcat în el, hotărând cu toții să meargă la un local de pe raza localității Ștefan cel Mare. A arătat inculpatul că au întors spre Cochirleni, însă după ce au ieșit din Cochirleni i s-a făcut rău și au renunțat la plan, hotărând să se întoarcă spre casă. Inculpatul a negat participarea la scandalul din fața discotecii Vantes Cafe.
Ce a spus instanța
Instanța a reținut că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, este prevăzută de legea penală și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăția cerută de lege. Totodată, instanța reține că nu există vreo cauză justificativă sau de neimputabilitate. Instanța a avut în vedere impactul social negativ la comiterea unor astfel de fapte, care atrag în mod necondiționat oprobriul public, și impun, corelativ, o reacție fermă de reprimare și sancționare din partea autorităților judiciare, dar și datele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 31 de ani, a absolvit 8 clase, nu a satisfăcut stagiul militar, este necăsătorit, nu poseda antecedente penale la momentul săvârșirii faptei, iar pe parcursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând săvârșirea faptei. Instanța a decis condamnarea lui Ionuț Dragoș Burnaz la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.400 lei pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News