REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.6° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
28.6° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Durata de execuţie a contractelor de finanţare din PNDR 2014-2020 va fi prelungită

Durata de execuţie a contractelor de finanţare din PNDR 2014-2020 va fi prelungită

Ana Maria LIPAN 6 iulie 2023 | 00:00 275

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, a semnat decizia de prelungire a duratei de execuţie a proiectelor contractate în cadrul PNDR 2014-2020, ţinând cont de stadiul de realizare, de specificitatea fiecărui proiect, precum şi de evitarea riscului de dezangajare a fondurilor, cu încadrarea în perioada maximă de eligibilitate a cheltuielilor FEADR, respectiv 31 decembrie 2025.

Durata de executie a contractelor de finantare din PNDR 2014-2020 va fi prelungita

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, Florin Barbu s-a întâlnit, marţi, cu beneficiarii de investiţii, care au fost informaţi cu privire la prelungirea termenului de implementare a proiectelor. La discuţii au participat secretarul de stat Sorin Moise, directorul general al AMPNDR, Dana Rebega, şi George Chiriţă, directorul general al AFIR.

Decizia a fost luată în baza legislaţiei europene care prevede extinderea cu încă doi ani a perioadei iniţiale de implementare a PNDR care expira la 31 decembrie 2023, dând astfel posibilitatea autorităţilor romane să efectueze plăţi şi după sfârşitul acestui an, precizează sursa citată de agerpres.ro. 

Din datele deţinute de AFIR, în prezent sunt în derulare 3.269 contracte finanţate prin PNDR 2014-2020, aflate în diferite stadii de implementare. Prin prelungirea duratei de execuţie a proiectelor, numărul investiţiilor realizate prin PNDR şi gradul de absorbţie a fondurilor alocate României vor creşte, arată MADR.

Prelungirea duratei de execuţie a contractelor de finanţare după data de 31.12.2023 se va realiza cu condiţia ca stadiul implementării proiectului să fie de minimum 30%, demonstrat prin plăţile efectuate de către AFIR şi/sau plăţile beneficiarilor către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări.

Prelungirea duratei de execuţie se poate acorda pentru o durată de maximum un an cu posibilitatea extinderii, dacă este cazul, până la data de 31 decembrie 2025, în funcţie de stadiul de realizare a proiectului şi a fezabilităţii încadrării în termenul final de eligibilitate a cheltuielilor, cu respectarea condiţiilor procedurale prevăzute pentru aprobarea prelungirii duratei de execuţie (condiţiile pentru beneficiarii care au primit avans şi plată penalităţi).

Pentru alte contracte încheiate în baza alocării 2014-2020 (cu excepţia tranziţiei) aferente sub-măsurilor 6.1,9, 16 şi cele încheiate în cadrul LEADER a căror durată de execuţie aprobată a fost mai redusă faţă de termenul procedural, prelungirea se poate acorda până la împlinirea celor 2, 3 sau 5 ani de execuţie conform procedurilor în vigoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699