Duşa: Nu există nici o campanie de recalculare a pensiilor militare la Casa Sectorială de Pensii
Duşa: Nu există nici o campanie de recalculare a pensiilor militare la Casa Sectorială de Pensii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, marţi, că nu există nici o campanie de recalculare a pensiilor militare la Casa Sectorială de Pensii a Armatei, dar a adăugat că a dispus mărirea comisiei speciale înfiinţate, conform legii, pentru soluţionarea contestaţiilor pensionarilor militari. Ministrul Apărării a participat marţi la ceremonia de repatriere din Afganistan a Batalionului 2 Manevră, eveniment care s-a desfăsurat la sediul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada" din Curtea de Argeş.
Duşa a spus, cu această ocazie, că pensiile militarilor sunt calculate de către Casa Sectorială.
"Nu există nicio campanie la Casa Sectorială de recalculare a pensiilor. Din momentul apariţiei Legii 119, care într-adevar a creat discriminări din 2010, la Casa Sectorială de Pensii de la Armată au fost procesate 80.000 de dosare. Sigur că nu întotdeauna cei care primesc deciziile sunt multumiţi de aceste decizii şi de aceea sunt înregistrate, tot la Casa de pensii, 28.000 de contestaţii. Avand în vedere volumul mare de muncă şi contestaţiile care trebuie soluţionate, eu am dispus, printr-un Ordin al ministrului, să mărim acea comisie specială înfiinţată conform legii care să soluţioneze contestaţiile. Sigur că în acest proces de soluţionare a contestaţiilor, dacă sunt şi documente care nu sunt conforme cu realitatea vom lua şi măsurile prevăzute de lege. Dar asta nu înseamnă că există la Casa sectorială de pensii o campanie de recalculare. Nu recalculează nimeni pensii" , a spus ministrul.
sursa: mediafax.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News