Economistul-şef al S&P Global: Dominaţia dolarului la nivel global se diminuează
Economistul-şef al S&P Global: Dominaţia dolarului la nivel global se diminuează
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterest
Poziţia dolarului ca monedă dominantă la nivel mondial se diminuează, a declarat economistul-şef al agenţiei de rating S&P Global, citat de Reuters.
Sancţiunile agresive ale SUA, cum ar fi îngheţarea de anul trecut a rezervelor Rusiei în valoare de sute de miliarde de dolari, au determinat o serie de ţări să înceapă să efectueze tranzacţii comercial în alte valute decât dolarul, precum şi să îşi repatrieze rezervele de aur.
Dolarul „nu mai are atracţia pe care o avea înainte. Există o fragmentare pe margine”, a declarat Paul Gruenwald, economistul şef al S&P, la o conferinţă găzduită de firma de rating în Londra.
Gruenwald a arătat o serie de exemple în care ţările ocolesc acum dolarul: „Avem alte lucruri care se întâmplă în afara lumii dolarului”.
El a citat creşterea tranzacţiilor comerciale în yuani chinezeşti şi finanţarea ieftină oferită de băncile de dezvoltare cu sediul central în China, cum ar fi Asia Infrastructure Investment Bank şi New Development Bank, cunoscută anterior ca banca BRICs.
„Dolarul american va continua să fie o monedă mondială de frunte, dar nu va mai fi moneda mondială dominantă”, a spus Gruenwald, conform digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.