REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025

A.F. 6 iulie 2024 | 00:00 101

Cântăreţul britanic Ed Sheeran, aflat în prezent în turneu în Spania, a anunţat noi concerte în Europa în 2025, incluse în "Mathematics Tour", transmite vineri agenţia EFE.

Ed Sheeran anunta 14 noi concerte in Europa in 2025Ed Sheeran

Primul dintre concertele adăugate în cadrul turneului "Mathematics Tour" va avea loc la 30 mai 2025, pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid, Spania.

Acesta va deschide o serie de show-uri care îl vor aduce pe Ed Sheeran în oraşe precum Marsilia (6 iunie), Roma (14 iunie), Lille (20 iunie), Stuttgart (29 iunie), Hamburg (5 iulie) şi Oslo (26 iulie).

Totodată, turneul de anul viitor include concerte la Zürich (2 august), Antwerp (8 august), Wroclaw (16 august), Stockholm (23 august) şi Copenhaga (29, 30 august).

Oraşul german Düsseldorf va încheia, la 5 septembrie 2025, această nouă etapă a turneului, care va include 14 concerte pe "Bătrânul continent".

În septembrie anul trecut, Sheeran şi-a lansat cel mai recent album, "Autumn Variations", o explorare a emoţiilor "iubirii, suferinţei, depresiei şi singurătăţii". Acesta a fost cel de-al doilea album al său din 2023, după "- (Subtract)".

Discografia artistului este completată de mai multe albume de succes, de la debutul său cu "+ (Plus)" (2011), urmat de "x (Multiply)" (2014), "÷ (Divide)" (2018), "No. 6 Collaborations Project" (2019) şi "= (Equals)" (2021).

Ed Sheeran va concerta în România pe 24 august 2024 la Arena Naţională din Bucureşti, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016