REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.3° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.3° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Eden Hazard (Real Madrid) va fi operat joi şi riscă să rateze EURO 2020

Eden Hazard (Real Madrid) va fi operat joi şi riscă să rateze EURO 2020

Replica API 3 martie 2020 | 00:00 323

Internaţionalul belgian Eden Hazard, mijlocaşul echipei Real Madrid, va fi supus joi unei intervenţii chirurgicale la glezna dreaptă, într-o clinică din Dallas (Statele Unite), şi riscă să rateze turneul final al Campionatului European de fotbal din această vară, informează presa sportivă spaniolă şi belgiană.

Hazard tocmai revenise pe gazon după o pauză de trei luni, în urma unei leziuni la aceeaşi gleznă, la care s-a accidentat din nou pe 22 februarie, în cursul meciului cu Leganes.

Decizia de a se opera, luată împreună cu oficialii clubului madrilen, a venit după ce fotbalistul a fost consultat de mai mulţi specialişti. Hazard va fi însoţi în Statele Unite de Niko Mihic, şeful serviciului medical al clubului Real Madrid.

Potrivit cotidianul AS, în urma intervenţiei chirurgicale de la Dallas, Hazard va fi indisponibile între două şi trei luni, lucru care îi compromite serios şansele de a mai juca pentru Real Madrid în acest sezon, punându-i totodată în pericol participarea la EURO 2020, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016