REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.3° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
25.3° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Edward Iordănescu - Suntem în gardă, Belarus e o echipă în creştere

Edward Iordănescu - Suntem în gardă, Belarus e o echipă în creştere

Virgil STOIAN 12 octombrie 2023 | 00:00 499

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Budapesta, că el şi jucătorii săi sunt în gardă în perspectiva partidei cu Belarus, o reprezentativă în creştere, care a pus probleme adversarilor în actuala campanie de calificare la EURO 2024.

Edward Iordanescu - Suntem in garda, Belarus e o echipa in crestere

"Sunt trist că mâine nu putem avea suporterii echipei naţionale alături de noi, dar să dea Dumnezeu să le aducem acasă trei puncte extrem de necesare în provocarea pe care o avem. Ne aşteptăm la un joc dificil, complicat, suntem puşi în gardă de posibilităţile adversarului de mâine. Belarus a arătat foarte multe lucruri bune în această campanie. Am văzut exprimarea lor în dubla cu Israel şi în victoria împotriva celor din Kosovo. Ştim de asemenea problemele pe care ni le-au pus la Bucureşti în anumite momente, aşa că toate aceste lucruri ne-au pus în gardă. Mai ales că în urma analizei făcute consider că Belarus e o echipă în creştere. Mie îmi arată ca o naţională în reconstrucţie, iar ăsta e un lucru periculos, pentru că de multe ori nu ştii la ce să te aştepţi. Nu ne permitem să fim superficiali", a spus tehnicianul.

"Nu e nimeni în lumea asta care să aibă mai multă încredere în aceşti băieţi, în acest grup, decât am eu. Singura grijă pe care o am este ca ei să intre extrem de capacitaţi în teren. Încrederea mea în ei e totală, iar dacă noi vom arăta versiunea noastră cea mai bună sunt sigur că putem face un joc bun cu un rezultat extrem de important. Suntem neînvinşi, dar avem respect, suntem în gardă, sper să demonstrăm că suntem şi responsabili. Din păcate nu avem decât varianta victoriei, din fericire e foarte bine că suntem puşi în situaţia asta pentru că avem şanse la calificare. Vom vedea o naţională pornită pe o dorinţă mare de a câştiga şi de a merge din nou la un turneu final. Îmi doresc în acelaşi timp un joc clar, nu mă interesează în ce minut marcăm, dar trebuie să marcăm, vreau doar să ducem punctele acasă", a adăugat selecţionerul.

Edward Iordănescu a catalogat gazonul de pe Stadionul ''Szusza Ferenc'' din Budapesta drept "catastrofal" şi a precizat că acesta reprezintă o lipsă de respect din partea federaţiei din Belarus, care putea organiza acest meci pe o arenă cu un teren mai bun.

"Gazonul este catastrofal din păcate. Eu consider că e o lipsă de respect pentru noi. Însă suntem pregătiţi să trecem şi peste acest obstacol. Nu poate să ne împiedice o suprafaţă de joc din drumul nostru. Cu toate astea nu mi se pare firesc, mai ales că se joacă fără spectatori şi le era oarecum la îndemână să găsească un alt teren în apropiere. Ştiu că sunt stadioane frumoase aici pentru a avea un joc pentru calificarea la EURO pe o suprafaţă decentă. Însă nu trebuie să cădem în capcana asta şi să ne lamentăm prea mult. Nu avem altă opţiune decât să intrăm şi să ne adaptăm. Însă e adevărat că vom fi echipa pusă mai mult în dificultate de gazon, pentru că punctele valorează infinit mai mult pentru noi decât pentru ei", a subliniat Iordănescu.

Prima reprezentativă de fotbal a României întâlneşte echipa Belarus, joi, de la ora 21:45, pe Stadionul ''Szusza Ferenc'' din Budapesta, într-o partidă contând pentru Grupa I a preliminariilor EURO 2024. Într-un alt meci, selecţionata României va întâlni Andorra, în data de 15 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712