El este bărbatul care și-a tăiat fosta concubina cu cutterul, în sala de judecată, la Constanța
El este bărbatul care și-a tăiat fosta concubina cu cutterul, în sala de judecată, la Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVă mai aduceți aminte de individul care și-a înjunghiat concubina în sala de judecată, la Constanța?! Ali Belgin a fost acuzat că și-a tăiat consoarta cu un cutter, în zona obrazului drept. Totul s-a întâmplat în incinta Judecătoriei Constanța, unde se desfășura o ședință de judecată. Ei bine, individul a fost condamnat.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis condamnarea lui Ali Belgin la 6 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. În urma contopirii cu alte pedepse, Ali Belgin urmează să execute 7 ani și 4 luni de închisoare. Sentința a fost dată pe 13 ianuarie 2023 și nu este definitivă.
Potrivit rechizitoriului, incidentul s-a petrecut în timpul unei ședințe de judecată care urma să stabilească domiciliul copilului minor al celor doi. Ali Belgin într-un moment de agitație, a scos un cutter și a tăiat-o pe față pe fosta concubină, respectiv pe obrazul drept, provocându-i o plagă. Incidentul s-a petrecut în prezența mai multor persoane, judecător, grefieri, avocați. Victima a relatat că a avut o relație de concubinaj cu Ali Belgin, având cu acesta și un copil minor. Persoana vătămată a precizat că inițial relația dintre ea și inculpat a fost bună, dar ulterior, după ce s-au mutat împreună, aceasta a aflat că Ali Belgin frecventa săli pentru jocuri de noroc, astfel că din cauza banilor, au început certurile și tot atunci, victima a aflat că acesta a avut și probleme cu legea, fiind cercetat pentru proxenetism.
Ulterior s-a despărțit de acesta tocmai din cauza violenței. Potrivit declarațiilor victimei, în ultima perioadă Ali Belgin o amenința tot timpul că dacă se vor despărți, o va mutila, că o va tăia pe față, o va tunde cheală și, în ultimele două luni, i-a spus că o va tăia cu cutter-ul.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis condamnarea lui Ali Belgin la 6 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. În urma contopirii cu alte pedepse, Ali Belgin urmează să execute 7 ani și 4 luni de închisoare. Sentința a fost dată pe 13 ianuarie 2023 și nu este definitivă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News