REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.1° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
26.1° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Elena Băsescu a dat chix și în afaceri!

Elena Băsescu a dat chix și în afaceri!

Replica API 1 februarie 2022 | 00:31 4255

Elena Băsescu, fiica cea mică a fostului președinte al României, Traian Băsescu, nu prea pare să aibă succes nici în lumea businessului. După eșecul înregistrat în anul 2020 la alegerile parlamentare, atunci când a candidat din partea PMP Constanța, bruneta s-a reprofilat în afacerea cu haine pe care aceasta o deține încă din anul 2018. Însă, a înregistrat pierderi foarte mai încă din primul an de activitate.

Elena Băsescu

Fiica cea mică a fostului Președinte Traian Băsescu pare să nu aibă succes nici în afaceri, după înfrângerea de la alegerile parlamentare din anul 2020. Elena Băsescu se afla pe prima poziție a listei Partidului Mișcarea Populară Constanța, în anul 2020. „Doresc să îmi aduc aportul, doresc să aduc experiența pe care am căpătat-o în Parlamentul European, dar și prin rolul pe care l-am avut, acela de mamă singură a trei copii.”, spunea aceasta la momentul respectiv.

Afacerea Elenei Băsescu merge din ce în ce mai rău

Elena Băsescu deține societatea Elena Băsescu & Kids SRL, firmă înființată în anul 2018. Fiica fostului președinte a lansat mai multe colecții de haine pentru copii și mame.

În primul an de activitate, societatea a avut cifra de afaceri 0, o pierdere de 13.737 lei, dar și datorii de 13.940 lei. Nici după un an, afacerea nu pare că-i merge așa bine. În 2019, societatea a raportat o cifră de afaceri de 24.964 lei, o pierdere de 11.041 lei și datorii de 39.865 lei. La fel și în 2020, firma a raportat o cifră de afaceri de 28.009 lei, pierderi de 3.332 lei și datorii de 39.576 lei.

Elena Băsescu este funcționar în Parlamentul României

Chiar dacă nu a avut noroc la alegerile parlamentare din 2020, Elena Băsescu se numără printre funcționarii din cadrul Parlamentului României. Elena Băsescu este unul dintre cei 9 consilieri parlamentari din Comisia de Afaceri Europene din Camera Deputaților.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
prsta asta analfabeta ce afaceri sa faca?
0
0
Daca o vedea madalin piron sau Lefterica Daniel pe eba la Cernavoda o baga la produs in germania asa cum sunt si nevestele lor la pwla in afara
3
0
La mure multe
1
0
p...le noastre cu nulitati de-astea
6
0
Nu se compara asta cu ta-su ma,Petrov este un ecscroc uns cu toate alifiile,Elena este o tuta.
12
0
Cum sa iti tii famila la ce figuri aveti in cap neam de hoti . A furat tactu dea spart cat a fost la putere
18
1
Analfabeta in parlamentul European
34
1
Am ramas cu sechele dupa ce am vazut prima poza...rusine sa va fie
25
1
k nu pierde din banii lor tot din banii nostri fac afaceri multi ani de acum inainte
34
1
pai daca nu mai e tasu sa traga sforile e normal .ea e doar o tuta.
35
1
In lumea reala de zi cu zi noi politicienii suntem asa buni incat dam faliment instant fara afaceri cu statul
37
1
Ce are la dinti?
22
1
dac nu era tat-su ajungea precum fata lu' Anda Calugareanu, datorita lu' Base are acum loc de munca
37
1
Lui tata!Daca domn Base nu mai este ea nu mai are!
32
1
Oligo frena, seamana cu tacsu
39
1
Asta trebuie sa ne informezi, draga presa
42
3
Ea vaca ta-su bou chior
38
2
din clanul sifonului Petrov BLEAH!
40
2
,,Succesuri" !
45
2
Huoooooooooo
41
4

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303