REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Elena Udrea își pregătește ieșirea din închisoare în luna septembrie

Elena Udrea își pregătește ieșirea din închisoare în luna septembrie

Replica API 26 august 2022 | 00:00 2200

Elena Udrea își pregătește ieșirea din închisoare în septembrie, odată cu reluarea ședințelor de judecată. Avocata Elenei Udrea spune că sunt șanse mari ca aceasta să fie eliberată.

Elena Udrea

”Suntem în fața unei rulete rusești pe situația prescripției și nu numai. Nu cred că putem să discutăm despre o previzibilitate a soluțiilor, strict pe procedură, în prezent, în România. Cu atât mai puțin pe partea aceasta de prescripție.

Avocata Elenei Udrea susține că aceasta nu a beneficiat de nicio zi de libertate de când a ajuns în arestul din România.

”Nu am formulat vreo astfel de cerere până în prezent, ne axăm mai degrabă pe eliberarea ei. Sperăm că totuși justiția din România, până să ajungem la forurile internaționale, va analiza cazul dumneaei și va constata că în dosarul Gala Bute, unde a fost condamnată, avem un președinte de complet care a fost numit indirect de către președintele României în acel complet și de aceea nu a avut parte de un proces echitabil”, a mai spus avocata Elenei Udrea, scrie antena3.ro.

Elena Udrea, un nou mesaj din închisoare: ”E pe noroc? E ruleta rusească?”

Elena Udrea critică din nou, pe o rețea socială, justiția care a condamnat-o la închisoare și susține că ”somnul națiunii naște monștrii”.

”Așa cum am precizat, nerespectarea deciziei CCR în cazul Gala Bute de către chiar judecători ai celei mai înalte instante judecătorești din țară, ICCJ, a dus nu doar la arestarea mea ilegală și a dat tonul haosului din justiție. Astăzi s-a ajuns nu doar ca în zone diferite ale țării, Curțile de Apel sa aibă poziții diferite față de Constituție, unele respectând deciziile Curții Constituționale, altele nu, dar chiar și in interiorul aceleiași instante. Mai rău, in cazul meu, nu doar că aceeași instanță, ICCJ, a refuzat să aplice numai în Gala Bute, Decizia nr. 685/2018 și să rejudece dosarul, ci chiar aceeași judecători care o respectă în toate celelalte cazuri similare, la mine nu a ținut cont de ea.

Și atunci, întrebarea este, ce justiție avem în România astăzi? E pe noroc, e ruleta ruseasca? E în funcție de persoană, a celui judecat sau a celui care judecă, judecătorul, sau in funcție de instanța de judecată? Nu mai există nicio predictibilitate a actului de justiție, iar consecințele nu sunt doar colapsul în care ne aflăm și subminarea statului de drept în tara noastră, ceea ce o face ușor de subordonat intereselor economice străine. Ci, concret are consecințe dramatice asupra vieților celor implicați, din încălcarea Deciziei CCR în Gala Bute, spre exemplu, niște oameni au ajuns ilegal în pușcărie, iar în cazul lui Rudel Obreja este vorba chiar de viață și moarte. Pentru că dacă el nu ar fi fost ilegal arestat pe 7 aprilie, odată cu mine, poate boala crâncenă nu i s-ar fi declanșat trei săptămâni mai târziu, sau, dacă s-ar fi întâmplat totuși, ar fi avut posibilitatea sa o descopere și să se trateze imediat, nu după 4 luni.

Astăzi încălcarea Constituției înseamnă “doar” ca niște oameni au fost băgați ilegal in pușcărie, mâine însă poate ca niște judecători vor decide împotriva Constituției și a Referendumului pentru familie, că un copil poate fi adoptat de un cuplu homosexual, că proprietatea privată este contrară intereselor UE, deci îți vor lua casa, că resursele naturale ale României aparțin de fapt Germaniei, așa cum deja o instanță a hotărât închiderea minelor de cărbuni și stoparea construirii unei Hidrocentrale din motive de lăcuste și cărăbuși care trebuie protejați.

Astăzi copilul meu creste fără mama, mâine poate copilul tău va fi determinat să își schimbe sexul la 8 ani, astăzi Rudel Obreja se luptă pentru viața lui, mâine poate ne vom lupta cu toții după ce vom fi fost cobaii unor experimente cu noi vaccinuri și noi pandemii provocate.

Nu uitați, somnul națiunii naște monștrii!”, scrie Elena Udrea pe o rețea socială.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Muierea asta ,impreuna cu Base si sleahta de pedelisti azi deveniti penelisti au facut sa existe tot ce se critica acum in justitie. Sa fie fericita ca justitia asta nu e asa de aspra cu ea cum a fost cu femeia care a furat un salam ca murea naibi de foame si a facut puscarie doi sau trei ani,cu executare,chiar daca fetita ei il implora pe omul de pluta Iohannis sa dea o gratiere.
0
0
cind spargeai 50000 euro pe un kakat de geanta erau banii tai din salariu,pusi ban peste ban,nu fa?sa stai in pirnaie pina recuperam sutele de milioane furate ascunse in paradisuri fiscale!
0
0
Sa plateasca prejudiciul, vrea sa iasa cand fura si se impauna ca le curgeau balele la toti dupa ea ii convenea
0
0
sa o arda Titus Steel la gaoaza !
0
0
Hai Nutzi lasa caterinca si tu si avocata ta,sase ani cat ai luat sunt prea putzini pentru cat rau ai facut Romaniei;ti s-a sters o fapta penala caci s-a prescris"nu pentru ca nu ai facuto"dincoace ai luat doar 6 ani ce mai vrei,ai fentat statul Roman destul.
0
0
..PARCA NU AU TRECU..6 ANI DE CAND DNA,,UDREA,,,ESTE LA,..BECIUL-DOMNESC..SA STERA 6 ANI..SA SUPORTE RIGORILE...BULAULUI...ROMANESC..SI APOI SA SPERE..CA SE LASA LA ...VATRA.. NU-I NIMC...VIN SI ALTE...BULAURI..BAFTA...
1
0
aia care o scot sa plateasca prejudiciul din banii Lor!!!!
0
0
Sa dea banii inapoi
0
0
Ca sa punem ordine in toate, ar trebui sa iesim din UE si sa revenim la apa, paie si bataie. Nu o sa razbim niciodata, intai sub rusi acum sub occidentali ale caror legi nu se potrivesc la noi
0
0
Samalingiinpizdalabagiulenumit gigi.Saitimoarafamiliainpuscariezdreantaumana
1
0
sper sa nu se intimple acest lucru.banii furati cu sacosa si aia transferati in paradisuri fiscale Nu au fost recuperati!udrea da spaga securistilor s.o scoata si sa.si manince linistita praduielile de sute milioane euro,ca nastase,base si alti borfasi.la puscarie,udrea la puscarie...
0
0

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166