REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
26.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Elevii şi studenţii beneficiari ai pensiilor de urmaş trebuie să depună adeverinţa de şcolarizare la Casa de Pensii

Elevii şi studenţii beneficiari ai pensiilor de urmaş trebuie să depună adeverinţa de şcolarizare la Casa de Pensii

Replica API 17 septembrie 2013 | 00:00 671

Casa Judeţeană de Pensii Constanţa aduce la cunoştinţă beneficiarilor de pensii de urmaş, în vârstă de peste 16 ani, că au obligaţia ca la începutul noului an de studii (şcolar şi universitar) să depună adeverinţă de şcolarizare conform prevederilor Legii 263/ 2010. Adeverinţa, însoţită de talon de pensie, se depune începând cu data de 16 septembrie a.c. pentru cei care urmează o unitate de învăţământ preuniversitară, iar pentru cei înscrişi în sistemul universitar - începând cu data de 1 octombrie a.c. În cazul în care beneficiarii de pensii de urmaş nu depun adeverinţele de elev sau student la începutul anului şcolar sau universitar, drepturile de pensie vor fi sistate până la prezentarea acestora. La fel ca şi anul trecut, studenţii nu mai sunt obligaţi să depună declaraţie pe proprie răspundere că nu realizează venituri mai mari de o pătrime din salariul mediu pe economie, întrucât, în conformitate cu prevederile actului normativ menţionat anterior, tinerii beneficiari de pensie de urmaş pot cumula pensia cu venituri salariale indiferent de cuantumul acestora din urmă.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016